De la debutul programului „Prima Casă” au fost aprobate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) 442 de contracte, numărul acestora fiind de aproape trei ori mai mare decît în urmă cu zece zile. Potrivit preşedintelui FNGCIMM, Aurel Şaramet, cele mai multe contracte au fost aprobate pentru apartamente cu două camere, 225 de români avînd această preferinţă. Apartamente cu trei camere au fost achiziţionate, pînă în prezent, de 125 de români, iar 60 de beneficiari au optat pentru apartamente cu o cameră. Totodată, altor 21 de solicitanţi le-au fost aprobate cererile pentru apartamente cu patru camere, iar restul contractelor au fost semnate pentru case. „În Bucureşti, au fost aprobate 24% din contractele de pînă acum, iar în Constanţa, 10%. Urmează judeţele Bacău, Argeş, Timişoara şi Cluj, cu un procent de 6-7% din totalul contractelor. Sînt zone unde nu s-au semnat deloc contracte precum Tulcea, Giurgiu, Gorj, Satu Mare sau Suceava”, a declarat, vineri, preşedintele FNGCIMM. Acesta a estimat că, în perioada următoare, numărul de contracte va creşte în ritm alert, în condiţiile în care, pînă în prezent, doar şapte bănci au semnat convenţia cu FNGCIMM pentru acordarea de credite în cadrul programului „Prima Casă”. „Creşterea din ultima perioadă se datorează în principal faptului că băncile şi-au finalizat sistemele informatice şi s-au pus în aplicare toate normele şi procedurile. Dar, reţineţi, sînt pînă acum doar şapte bănci. Estimez că în viitor se va ajunge la o medie de 70 de contracte încheiate zilnic”, a mai spus preşedintele FNGCIMM.