Sute de copaci vor fi plantați în următoarea săptămână, la Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de copaci vor fi plantați în următoarea săptămână, la Constanța!

Administrație 21 Octombrie 2018 / 18:00 937 accesări

Primăria Municipiului Constanța informează că în săptămâna 22-26 octombrie vor fi plantați 100 de plopi de tip Populus simonii pe malul lacului Siutghiol și 70 arbori din specia Catalpa bignonioides în aliniamentul stradal de pe Strada Portiței, reabilitată în primăvara acestui an.

Pe 27 octombrie va avea loc acțiunea voluntarilor CONSTANȚA RESTART. Pentru a marca Anul Centenarului Marii Uniri, aceștia vor planta 100 de arbori în zona Ramada – Pavilionul Expozițional din Parcul Tăbăcărie. Exemplarele de arbori au fost alese diversificat, în vederea constituirii unor grupuri pe peluzele situate în apropierea lacului, din următoarele specii de foioase: plop de tip Populus simonii, salcie creață (Salix matsudana tortuosa), paltin de câmp (Acer platanoides), Catalpa bignonioides și o cincime de conifere: pin negru (Pinus nigra), ienupăr de Virginia (Juniperus virginiana).

Acțiunile continuă și în săptămâna 29 octombrie – 3 noiembrie, când va fi completat aliniamentul stradal de pe bulevardul Aurel Vlaicu, tronsonul reabilitat, cu arbori din specia Acer pseudoplatanus (paltin).

Cu sprijinul operatorilor comerciali invitați la dialog de către Primăria Municipiului Constanța, campaniile se vor derula și prin plantări de material dendrologic în zona intrării în stațiunea Mamaia dinspre Năvodari, respectiv pe taluzul dintre Poarta 1 și 2 de acces în Portul Constanța.

În toate aceste acțiuni, Primăria Municipiului Constanța prin Serviciul Gestionare Spații Verzi pune la dispoziția tuturor celor interesați sprijin logistic începând cu identificarea locațiilor de plantare, indicarea materialului dendrologic pretabil, transportul acestuia și pregătirea terenului pentru plantare, respectiv preluarea în întreținere a materialului plantat.



12