Sute de elevi cu păduchi şi micoze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de elevi cu păduchi şi micoze

Social 04 Mai 2007 / 00:00 1650 accesări

Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) a efectuat un triaj la 529 de unităţi şcolare din judeţul Constanţa, atît în mediul rural, cît şi în cel urban. Astfel, din totalul de 103.348 de elevi înscrişi au fost examinaţi 98.106, depistîndu-se probleme de sănătate de diverse tipuri la 1.545 dintre aceştia. Printre cele mai frecvente tipuri de îmbolnăvire s-au numărat: angine, fiind depistate 988 de cazuri, din care 15 cu streptococ hemolitic, urmate de pediculoză, micoze şi alte afecţiuni. La cei 73.205 elevi din mediul urban au fost depistate 681 de angine, 155 de cazuri de pediculoză, cinci copii care aveau scabie, 46 cu micoze şi 75 cu alte afecţiuni. La un control au fost depistaţi 52 de elevi cu pediculoză, pentru care a fost necesară continuarea tratamentului specific. Dintre 24.901 elevi din mediul rural, 307 au fost înregistraţi cu angine, 13 cu scabie şi 161 cu pediculoză, micozele şi alte afecţiuni reprezentînd 36, respectiv 48 de cazuri. Potrivit reprezentanţilor ASP, se observă că frecvenţa anginelor păstrează o proporţionalitate cu numărul de subiecţi, în timp ce îmbolnăvirile de tip parazitoză sînt mai frecvente în mediul rural. Acest lucru i-a determinat pe medicii de la ASP să considere că situaţiile de igienă sînt mai precare în zonele rurale.

Taguri articol


12