Sute de fermieri constănţeni vor solicita fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de fermieri constănţeni vor solicita fonduri europene

Social 12 Octombrie 2010 / 00:00 842 accesări

Bilanţul de toamnă al Camerei Agricole Judeţene Constanţa (CAJC), mai ales în privinţa pregătirii terenului pentru Măsura 141, „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă”, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), este unul bogat. Începând cu vara acestui an, timp de trei luni, experţii din cadrul Camerei au făcut o campanie susţinută pe teren pentru conştientizarea şi informarea măsurilor din cadrul PNDR în rândurile fermierilor constănţeni. De asemenea, conform directorului executiv al CAJC, Paraschiva Mocănaşu, consilierii instituţiei s-au implicat în realizarea dosarelor, agricultorii trebuind să se deplaseze la Constanţa doar când prezenţa lor este obligatorie, pentru depunerea dosarului şi pentru a-l prelua şi duce la Direcţia Agricolă Judeţeană. “Ne-am implicat în realizarea dosarelor şi în identificarea şi informarea potenţialilor beneficiari ai fondurilor europene. În cadrul acestui proces, am colaborat excelent cu primarii şi cu agenţii agricoli din judeţ, în anumite cazuri oamenii fiind aduşi pentru a semna grupat, cu autocarul, graţie autorităţilor locale”, a declarat Paraschiva Mocănaşu. Iar rezultatul se vede, mai bine de 300 de dosare de finanţare fiind centralizate înainte de 15 octombrie, dată care marchează începutul campaniei de depunere a dosarelor pentru Măsura 141, prin care fermierii primesc 7.500 de euro pe parcursul a cinci ani. “Avem aproximativ 300 de dosare strânse din tot judeţul, baremul pentru validitatea dosarelor fiind de 35 de puncte. Prioritate au avut fermierii care sunt înscrişi într-o formă asociativă”, a spus directorul executiv adjunct al CAJC, Mihaela Şonel. Aceasta a adăugat că, pentru Măsura 112, “Instalarea tinerilor fermieri”, CAJC a depus nouă dosare, iar, la această oră, sunt în derulare, prin intermediul instituţiei, şapte cursuri de pregătire pentru cei care vor atestare în domeniul cultivării plantelor, creşterii animalelor şi apiculturii.

• LIPSA DE BANI SEACĂ ANUMITE PROIECTE • Conform directorului CAJC, măsurile privind modernizarea exploataţiilor agricole şi prima împădurire a acestora, care se desfăşoară în această toamnă, au puţine şanse de reuşită, din cauza lipsei banilor. “Pentru cele două măsuri trebuie cofinanţare bancară, iar agricultorii beneficiază cu greu de sprijinul băncilor. În plus, momentul dificil duce la desfiinţarea marilor exploataţii, care îşi vând utilajele şi dau pământul înapoi oamenilor. Problemele actuale vin şi din exterior, dar şi din faptul că în agricultura autohtonă nu avem planificare şi centralizare”, a precizat Paraschiva Mocănaşu.



12