În timpul unor acţiuni pentru combaterea braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră au confiscat aproape 400 de kilograme de peşte şi plase monofilament în lungime totală de peste un kilometru. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, joi dimineaţă, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră de la Midia au oprit în trafic un Cielo la volanul căruia se afla un tânăr de 29 ani. Oamenii legii au găsit în maşină două lăzi şi patru saci din rafie în care se găseau 147,8 kilograme peşte din specii diferite. Şoferul nu a putut prezenta documente justificative pentru peşte. Cel de-al doilea caz a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din Cernavodă, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01.00. Într-un autoturism Ford Escort, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau patru bărbaţi, au fost găsite 222 kilograme de peşte din specii diferite pentru care suspecţii nu au putut prezenta documente de provenienţă şi transport. În timpul audierilor, ei au declarat că au cumpărat peştele din Tulcea, de la persoane necunoscute, şi că vroiau să îl vândă în Feteşti. Ultimul caz a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din Tulcea. Anchetatorii au prins trei tineri care pescuiau cu 19 plase tip monofilament şi două plase din aţă, şi capturaseră 24 kilograme de peşte. Plasele, în lungime totală de 1.175 metri, au fost confiscate iar peştele descoperit în cele trei cazuri a fost predat spre valorificare unor societăţi de profil. Celor opt persoane le-au fost întocmite dosare penale pentru transportul peştelui fără documente legale şi deţinere şi folosire a plaselor de pescuit monofilament.