În timpul unui control de rutină, agenţii Direcţiei Poliţiei de Frontieră (DPF) Constanţa, au oprit în trafic, joi dimineaţă, în jurul orei 08.00, un gălăţean care transporta cu o autoutilitară Ford Tranzit sute de kilograme de peşte pentru care nu deţinea acte. Poliţiştii de frontieră au efectuat un control asupra încărcăturii pe care o transporta şi au constatat că şoferul maşinii, Gheorghe Oprea, de 52 de ani, avea în autovehicul aproape o tonă de peşte. Oamenii legii i-au cerut bărbatului să prezinte acte de provenienţă a mărfii, însă în documentele pe care le deţinea, nu erau specificate decît 300 de kg. Gheorhge Oprea a recunoscut că restul de peşte, specia scrumbie, fusese cumpărat din Sulina fără acte. Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării cele aproape 700 kg de peşte, în valoare de peste 6.000 lei, care au fost predate spre valorificare unei firme de profil, iar celui în cauză i-au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru transport de peşte fără documente legale. Conform poliţiştilor de frontieră, în primele patru luni ale acestui an, au fost confiscate de la braconieri aproape patru tone şi jumătate de peşte şi zeci de kg de icre.