104 magazine de „vise” în care se vând etnobotanice mai funcţionează, în prezent, la nivelul întregii ţări, faţă de 373 câte erau înregistrate în 2010, potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Reprezentanţii instituţiei precizează că în 25 de judeţe nu mai există astfel de spaţii comerciale. Valoarea totală a amenzilor aplicate în perioada februarie - aprilie 2011, în judeţe şi Bucureşti, de către echipele mixte de control a însumat peste 2,3 milioane lei, fiind confiscate peste 10.100 plicuri ce conţineau substanţe psihoactive. Organele de cercetare penală au înregistrat 186 de dosare, în care sunt cercetate 242 de persoane. Pentru 21 dintre acestea – cele mai multe din Bucureşti, dar şi din judeţele Iaşi şi Prahova - a fost aplicată măsura reţinerii. În prezent, în 25 de judeţe nu mai funcţionează magazine de “vise”, în 19 dintre acestea afacerile fiind închise în urma acţiunilor demarate în luna februarie 2011.