Aproape 200 de autovehicule furate din străinătate au fost descoperite, de la începutul acestui an, de către poliţiştii de frontieră. Anchetatorii au precizat că cele mai multe maşini au fost aduse din Italia, Franţa şi Germania, atât de români, cât şi de cetăţeni moldoveni, sârbi şi italieni. Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră spun că în primele zece luni ale acestui an au fost găsite 196 de autovehicule furate din state UE şi din alte ţări, dintre care 142 de autoturisme, 24 de automarfare, opt microbuze şi tot atâtea remorci, două autocare şi 12 motociclete. În aceeaşi perioadă, poliţiştii de frontieră au constatat 130 de infracţiuni de trafic cu autovehicule furate.
CONSTANŢA Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, în primele zece luni ale acestui an, în punctele de frontieră din judeţul Constanţa au fost găsite 22 de autovehicule furate din străinătate. Ultimul caz de acest gen a fost descoperit, marţi dimineaţă, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, unde s-au prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de ieşire din ţară, doi bărbaţi care călătoreau cu un Mitsubishi la care era ataşată o platformă pe care era transportat un autoturism marca BMW Z3. În timpul verificărilor, pasagerul de pe locul din dreapta şoferului, un bărbat de 54 de ani, din Mangalia, a declarat că maşina transportată pe platformă îi aparţine şi a prezentat pentru control certificatul de înmatriculare şi cel de inspecţie tehnică periodică. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit că cele două documente, care aveau imprimate însemnele statului spaniol, prezintă suspiciuni de falsificare. Odată cu extinderea cercetărilor, anchetatorii au descoperit că respectivul autoturism figurează în baza de date ca fiind furat din Slovacia.