Un număr de 771 de medicamente şi vaccinuri pentru afecţiuni oncologice sunt în stadiu de cercetare şi dezvoltare în SUA, dintre care 517 sunt deja în curs de aprobare, arată un raport dat publicităţii de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). ARPIM a făcut public raportul din octombrie al Pharmaceutical Researchers and Manufacturers of America. ”Una dintre principalele cauze de deces, atât la nivel global, cât şi în România, o reprezintă afecţiunile oncologice. De aceea, cercetătorii îşi concentrează eforturile pentru a găsi terapii din ce în ce mai eficiente în tratarea cancerului. Cele 517 medicamente care sunt în proces de aprobare aduc speranţaă pentru bolnavii de cancer. Sunt medicamente care şi-au dovedit eficacitatea şi siguranţa în cadrul studiilor clinice, care s-au dovedit a fi mai eficiente decât cele deja existente, cu mai puţine efecte adverse şi cu un potenţial mai mare de a creşte calitatea vieţii pacienţilor”, a declarat Oana Igrişan, director de comunicare al ARPIM. Cea mai mare parte dintre medicamentele aflate în curs de aprobare, 87, sunt destinate tratării leucemiei, 78 sunt pentru limfom, în timp ce alte 73 pot ajuta femeile în lupta împotriva cancerului de sân. Celelalte medicamente sunt destinate tratării cancerului hepatic, cancerului de piele, de prostată sau celui ovarian.
În România sunt peste 600 de pacienţi la fiecare 100.000 locuitori care suferă de o afecţiune oncologică, conform „Jurnalului European de Cancer“. ”Fiecare dintre sutele de mii de pacienţi din România ar putea beneficia de pe urma acestor tratamente, dacă în România lista medicamentelor compensate ar fi actualizată cu regularitate. Deschiderea listei de medicamente compensate s-a produs punctual în 2014 pentru 17 medicamente orfane şi pentru alte 23 de medicamente, dar această actualizare, deşi binevenită, este total insuficientă, în condiţiile în care sunt în continuare pacienţi care nu au medicamente de ultimă generaţie pentru afecţiunile de care suferă (cancer, hepatita C, bolile inimii etc). În majoritatea ţărilor europene, perioada de aşteptare pentru actualizarea listei este între 88 şi 392 zile, iar la noi ajunge la peste 2.000 de zile”, a spus Igrişan. Mai mult, a atras aceasta atenţia, accesul pacienţilor la medicamente de ultimă generaţie ar aduce şi economii pe termen lung la bugetul de stat. În SUA de exemplu, datorită noilor tratamente, în doar 12 ani au fost salvaţi 23 de milioane de pacienţi şi economisiţi 1,9 trilioane dolari prin creşterea speranţei de viaţă şi a productivităţii sau prin eliminarea costurilor sociale indirecte asociate tratamentului oricărui bolnav, a spus Igrişan.