Sute de mii de bărbaţi cu afecţiuni ale prostatei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de mii de bărbaţi cu afecţiuni ale prostatei

Sănătate 24 Noiembrie 2011 / 00:00 522 accesări

900.000 de bărbaţi din România, cu vârste între 50 şi 90 de ani, au o serie de afecţiuni ale prostatei. Pentru a-i ajuta pe cei peste 11.500 de medici de familie să răspundă nevoilor de îngrijire ale acestora, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) lansează două cursuri gratuite privind Hiperplazia Benignă de Prostată (HBP) în cadrul programului de educaţie medicală continuă FormareMedicala.ro. Specialiştii spun că Hiperplazia Benignă de Prostată (HBP) are un caracter progresiv şi necesită monitorizare permanentă din partea medicului de familie, având o prevalenţă de circa 30% în rândul bărbaţilor de peste 50 de ani şi de 90% în rândul celor de peste 80 de ani. HBP poate avea un impact major asupra stării de sănătate a pacienţilor şi este o problemă de sănătate publică deoarece, prin creşterea speranţei de viaţă, creşte şi incidenţa bolii la nivel global. De aceea, educaţia medicilor privind această patologie este extrem de utilă. Cele două cursuri lansate de www.formaremedicala.ro au ca obiectiv o înţelegere aprofundată a mecanismelor acestei patologii, prezentarea opţiunilor de tratament şi clarificarea momentelor şi urgenţelor de comunicare între medicii de familie şi urologi, dar mai ales insistă pe diagnosticul precoce, educaţia pacientului şi monitorizarea bolii.

Taguri articol


12