Deşi a făcut progrese considerabile, România mai are de lucrat în ceea ce priveşte drepturile copilului. Este concluzia la care s-a ajuns, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului. Potrivit secretarului general al Direcţiei de Monitorizare a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Mioara Bogdan, 1990, anul în care România a aderat la Convenţia ONU, ne găsea într-o situaţie dezastruoasă în ceea ce priveşte acest sector. Existau multe instituţii de tip vechi, binecunoscutele orfelinate pentru care imaginea României a avut mult de suferit. Mai mult, personalul acestora nu era specializat, iar familiile erau încurajate să îşi lase copiii acolo dacă nu pot avea grijă de ei. Abia în 1997 a început o reformă în acest domeniu, odată cu înfiinţarea, la nivelul Guvernului României, a unui departament special pentru protecţia drepturilor copiilor şi cu înfiinţarea a 47 de direcţii de protecţia copilului. „Faptul că a fost creată o instituţie care să apere drepturile copiilor nu a făcut decât să îmbunătăţească calitatea serviciilor pentru copii care s-au creat ulterior. În locul acelor centre de plasament vechi, de tip mamut, au fost create centre modulare de tip familial”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, Roxana Onea.

• MINISTERUL COPIILOR • Închiderea orfelinatelor şi deschiderea centrelor de tip familial, a dus la reintegrarea în familie a unui număr important de copii. Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC, în judeţul Constanţa erau, înainte de 1997, peste o mie de copii instituţionalizaţi, pe când, acum, mai sunt doar cinci sute. Preşedintele executiv al Fundaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, recunoaşte, însă, că mai avem, încă, multe cauze de îngrijorare - aproximativ 350.000 de copii trăiesc sub limita sărăciei. La rândul lor, reprezentanţii Grupului Naţional de Iniţiativă al Copiilor (GNIC) a prezentat, vineri, problemele esenţiale pe care le-a identificat, dar şi recomandări de soluţionare a acestora. Potrivit acestora, ţara noastră are, în prezent, un sistem de educaţie deficitar, abandonul şcolar a crescut în ultimii opt ani de trei ori, 40.000 de copii părăsind anual şcoala, majoritatea în mediul rural. Lipsa unei instituţii specializate în respectarea drepturilor copilului, precum Avocatul copilului, este considerată de asemenea o problemă, la fel ca şi discriminarea, în special a copiilor de etnie rromă şi a celor cu dizabilităţi. Astfel, GNIC recomandă păstrarea bugetelor destinate educaţiei şi asistenţei medicale, cel puţin la nivelul anului 2008, acordarea de alocaţii pentru rechizite, alimente şi îmbrăcăminte pentru copii, crearea unui minister specializat în protecţia drepturilor copiilor şi înfiinţarea Avocatului Copilului care să fie condus de o persoană neafiliată politic.