Dacă vă întrebați unde merg toate taxele și impozitele românilor, ar trebui să știți că pentru o singură lege se cheltuiesc aproximativ 250.000 de euro. Cel puțin atât s-a achitat, în medie, pentru actele normative promulgate în 2015. În prima jumătate a anului, deputații au trimis spre promulgare 216 legi, din cele 1.200 aflate pe lista de dezbateri. Dacă împărțim bugetul Camerei Deputaţilor pentru anul în curs (52.587.000 de euro) la numărul de legi promulgate, obținem suma cheltuită pentru o singură lege - 243.460 de euro. Cam la fel stau lucrurile și la Senat. Cu 157 de legi promulgate și un buget de aproape 25.000.000 de euro, costurile pentru un singur act normativ ajung la 154.000 de euro. Acesta este doar un calcul orientativ. Este posibil ca, până la finalul anului, costurile medii cu adoptarea unei legi să se modifice, pe măsură ce vor fi adoptate alte acte normative. Totuși, ne întrebăm dacă 200.000 de euro nu este prea mult pentru o lege, în condițiile în care prea multe norme românești sunt ambigue, prost făcute sau chiar declarate neconstituționale.