Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) intenţionează să lanseze, la jumătatea lunii noiembrie, două sesiuni de depunere de proiecte pentru producătorii agricoli interesaţi de realizarea unor investiţii în ferme de vaci şi în depozite de legume şi fructe, fondurile europene puse la dispoziţia potenţialilor beneficiari fiind estimate în prezent la circa 250-300 de milioane de euro. Directorul general al APDRP, George Turtoi, a declarat că una dintre sesiuni \"va fi pe măsura 1.2.1. privind investiţiile în ferme, cu prioritate pe fermele pentru vaci de carne şi pentru reproducţie la porc, iar cealaltă pe măsura 1.2.3. care va viza în principal partea de depozite de legume şi fructe. Deocamdată nu putem spune suma exactă care va fi disponibilă pentru aceste două măsuri pentru că suntem în plin proces de dezangajare a tuturor proiectelor neviabile\". Acesta a precizat că, în urma unei analize făcute la nivelul tuturor proiectelor din sistem, în jur de 500 de proiecte vor fi reziliate întrucât nu au efectuat nicio plată şi nici nu mai pot face dovada cofinanţării, iar sumele aprobate vor fi realocate măsurilor care se se vor mai deschide în luna noiembrie din acest an: \"S-a făcut o analiză la sânge a tuturor proiectelor din sistem şi în principal s-au evidenţiat proiectele care au ajuns la termenul de doi-trei ani de implementare şi nu au efectuat nicio plată şi nu au solicitat niciun avans. Practic, stăm cu aceste proiecte blocate în sistem”. În cadrul măsurii 1.2.3. privind construirea de depozite de legume şi fructe, Turtoi a precizat că vor avea prioritate şi punctaje mai mari beneficiarii care vor avea parteneriate cu producătorii sau societăţile care au producători agricoli în structura lor. Sesiunile vor fi active o lună, cel mult până la finele lunii decembrie, iar dacă banii nu vor fi contractaţi cele două sesiuni se vor mai prelungi în 2013 pentru încă o perioadă de timp.