Sute de milioane de ţigări confiscate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de milioane de ţigări confiscate

Justiție 29 Decembrie 2010 / 00:00 459 accesări

De la începutul acestui an, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) spun că numărul ţigărilor de contrabandă confiscate a ajuns la aproape 330 de milioane, cu peste 55 la sută mai mare decât cel înregistrat în anul 2009. Mai mult, reprezentanţii MAI spun că numai săptămâna trecută au confiscat aproape 600.000 de pachete de ţigări. Cea mai mare parte a acestora, peste 800.000 de ţigări, au fost descoperite în mijloacele de transport, restul fiind confiscate în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe sau târguri, a percheziţiilor domiciliare şi a controalelor în magazinele duty-free. Totodată, în acest interval, au fost aplicate 377 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 270.250 lei şi au fost înregistrate 36 de lucrări penale, în care sunt cercetate 51 de persoane. Au fost verificate 1.180 societăţi comerciale, au fost organizate 675 filtre rutiere şi 12 percheziţii, iar la nivel naţional s-au desfăşurat 138 de acţiuni în zonele de frontieră. Prejudiciul cauzat, de la data intrării în vigoare a OUG 54/2010, privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, a fost de aproape 32 de milioane de lei, din care a fost recuperată suma de aproape 11,5 milioane de lei.



12