Sute de minute de întârziere pe căile ferate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de minute de întârziere pe căile ferate

Social 31 Ianuarie 2014 / 00:00 417 accesări

Codul roşu de vreme rea a provocat întârzieri de sute de minute pe căile ferate. Cele cinci trenuri programate, ieri, să plece din Gara Constanţa spre Bucureşti şi care erau planificate să se întoarcă seara, la malul mării, au înregistrat între 100 şi 200 de minute de întârziere. Potrivit dispecerului Biroului de Informaţii din Gara Constanţa, primul tren care a plecat din Constanţa spre Bucureşti a fost ieri dimineaţă, la ora 5.15, şi a ajuns în Capitală cu o întârziere de peste o oră. În ceea ce priveşte cele patru trenuri de pe ruta Bucureşti - Constanţa care trebuiau să ajungă, miercuri seară, în Gară, dispecerul de serviciu a spus că au avut până la cinci ore de întârziere. Oamenii care au ajuns cu întârzieri-record la Constanţa, sau alţii care n-au avut cu ce să plece spre alte destinaţii din Gara Constanţa, au preferat să doarmă în sala de aşteptare, deşi au fost informaţi că Primăria Constanţa a pus la dispoziţie locaţii de cazare temporară.

TRENURI ANULATE Reprezentanţii CFR Călători au anunţat că la nivel naţional, ieri, la ora 17.00, peste 210 trenuri, majoritatea de pe rute din sud şi sud-est, au fost anulate din cauza viscolului. Ieri, la ora 16.00, niciun tren care venea spre Constanţa nu era anulat, potrivit dispecerului Gării Constanţa. Conducerea Căilor Ferate anunţă că, pe magistrala Bucureşti - Constanţa, trenurile circulă tractate doar cu locomotive Diesel, din cauza rafalelor puternice de vânt care depăşesc 70 - 80 km/h. Potrivit CFR, în toată jumătatea de sud a ţării, cât şi în sudul Moldovei, circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită şi vânt puternic, fiind necesară intervenţia permanentă cu pluguri pentru deszăpezirea liniilor, astfel încât trenurile aflate în grafic să circule în condiţii de siguranţă.



12