În perioada 11 mai 2009 - 17 mai 2009, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, au fost consultaţi în serviciul de boli infecţioase, 345 pacienţi. Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, din totalul pacienţilor, aproximativ 101, respectiv 29%, au necesitat spitalizarea. Medicii spun că 41 au fost afecţiuni respiratorii, din care 12 infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 29 viroze şi pneumonii. Totodată, din totalul afecţiunilor respiratorii, 20 cazuri au fost internate cu forme medii şi severe, din care cinci infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 15 viroze şi pneumonii. Şi cu o săptămînă în urmă, au fost consultaţi în serviciul de boli infecţioase 342 pacienţi, din care au fost internaţi 119 (35%). Monitorizarea afecţiunilor respiratorii continuă şi în următoarea perioadă, în contextul gripei porcine.