Sute de posibili morţi în Guatemala! Vulcanul Fuego continuă să verse foc şi cenuşă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de posibili morţi în Guatemala! Vulcanul Fuego continuă să verse foc şi cenuşă

Externe 11 Iunie 2018 / 15:54 688 accesări

Vulcanul Fuego din Guatemala continuă să erupă, au avertizat duminică autorităţile, în contextul în care echipele de intervenţie continuă să caute cele 197 de persoane dispărute în urma celor două explozii majore de săptămâna trecută, notează DPA, potrivit agerpres.ro. Institutul Naţional de Seismologie (INSIVUMEH) a avertizat că fluxurile de materii piroclastice ar putea afecta în continuare zonele în care sunt mobilizate echipele de salvatori şi că vulcanul erupe încă de şapte - nouă ori pe oră, creând nori de cenuşă care ajung la aproximativ 4.700 de metri deasupra nivelului mării. "Exploziile generează coloane groase de cenuşă; din acest motiv, căderile de cenuşă asupra comunităţilor din San Pedro Yepocapa, Santa Sofia, El Porvenir, Sangre de Cristo etc., nu pot fi excluse", a precizat Institutul. Aceste comunităţi sunt situate la vest şi sud-vest de vulcan şi nu au fost încă grav afectate. Institutul a avertizat, de asemenea, că din cauza "instabilităţii din centrul vulcanului - fluxuri de materii piroclastice (curenţi de materie vulcanică şi gaz fierbinte care se deplasează extrem de rapid) pot apărea şi pe flancul nord-estic al vulcanului". Avertismentele au loc în contextul în care în cele două erupţii majore de săptămâna trecută şi-au pierdut viaţa cel puţin 110 persoane, unele dintre acestea îngropate sub lavă.



12