Sute de sindicaliști, în stradă la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de sindicaliști, în stradă la Constanța

Social 27 Septembrie 2017 / 15:06 1050 accesări

Aproximativ 200 de membri ai sindicatului Cartel Alfa protestează în fața Prefecturii, nemulțumiți de intenția Guvernului de a trece contribuțiile sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului.

La protest sunt prezenți și câțiva membri ai Sindicatului Polițiștilor.

„Sperăm ca și celelalte patru confederații sindicale să ne urmeze și să iasă în stradă, că altfel nu vom reuși! Legat de propunerea Guvernului de a transfera contribuțiile sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului, ea reprezintă un experiment singular, ale cărui consecințe negative vor fi suportate de noi, lucrătorii! De consecințele pozitive vor beneficia doar patronii! În UE, taxele sunt echilibrate: angajatorii plătesc o medie de 23,37%, iar angajatul de 13,5%, e un echilibru ca să fie constante profitul companiilor și veniturile salariaților! Prin aceste taxe suferă colegii din mediul privat, care nu pot negocia, niciun patron din mediul privat nu va face o creștere mai mare de 22%, ceea ce înseamnă noile taxe trecute în povara noastră! Pentru colegii din sistemul bugetar, care vor primi o creștere bugetară începând cu 1 ianuarie, nu va fi decât o creștere de 4,5%, nu de 25%. Altă promisiune: tichetele de vacanță, care nici până la ora actuală nu au norme de aplicare și au făcut un rău față de companiile naționale, care aveau negociate vouchere mai mult de un salariu minim pe economie, este o discriminare! Prin trecerea acestor taxe la un salariu de 2.600 lei brut, angajatul va plăti 35% taxă socială și încă 10% impozit pe salariu. Va fi o scădere pe net! Ce putem să transmitem acestui Guvern, care a promis prosperitate și locuri de muncă? (…) Dorim modificarea legii sindicatelor, dorim modificarea legii dialogului social, așa cum cer cinci confederații sindicale. Legat de taxe, șomajul nu va mai fi plătit de angajator, ci de stat și de noi. Concediile medicale nu vor mai fi plătite de angajator, ci tot din banii noștri, asta înseamnă că salariile vor scădea și mai mult!”, a spus președintele Cartel Alfa Constanța, Ion Caraignat.

La protestul de miercuri au participat și câțiva polițiști din SNPPC. Liderul acestora, Vasile Zelca, ne-a precizat că trecerea contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului va lovi din nou în veniturile nete ale celor care trebuie să asigure ordinea publică.

„Suntem aici pentru a împiedica Guvernul să promulge acea decizie de a transfera contribuțiile sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului și pentru a se accepta de către Guvern îmbunătățirea legii dialogului social, conform solicitărilor sindicatelor. (…) Colegi din Poliție astăzi suntem zece, având în vedere că este o acțiune a Cartel Alfa nu am mobilizat toate forțele, mai ales că suntem și în timpul programului de lucru și nu putem să întrerupem activitatea. Ca efect asupra activității polițiștilor, măririle salariale promise de la 1 ianuarie 2018 nu se concretizează în niciun fel, pentru că dacă dau 25% și iau 24,5% faceți un calcul…”, a spus Vasile Zelca.



12