Sute de tone de uraniu din Irak au fost transportate în Canada

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de tone de uraniu din Irak au fost transportate în Canada

Externe 09 Iulie 2008 / 00:00 530 accesări

Oficialii americani şi irakieni sînt pe punctul de a finaliza ultimul capitol al desfiinţării programului nuclear al lui Saddam Hussein, îndepărtînd sute de tone de uraniu din principala regiune nucleară a ţării. Uraniul, care a fost îndepărtat în urmă cu cîteva săptămîni, a ajuns în Canada, la sfîrşitul săptămînii trecute, întrucît, deşi în starea actuală nu poate fi folosit pentru o bombă, acesta ar fi putut ajunge pe mîini criminale, din cauza instabilităţii regiunii, relatează “The New York Times” în ediţia electronică.

Cele circa 600 de tone de uraniu fuseseră depozitate în regiunea irakiană Tuwaitha, situată la aproximativ 19 kilometri sud de Bagdad. Materialul a fost cumpărat de compania canadiană Cameco, care produce uraniu şi îl vinde în întreaga lume. “Guvernul irakian ne-a cerut ajutorul. Acesta este un exemplu bun de cooperare a Irakului cu companiile internaţionale, de a realiza ceea ce şi-au propus”, a declarat o purtătoare de cuvînt a ambasadei americane la Bagdad, Leslie Philips. Operaţiunea reprezintă continuarea eforturilor internaţionale de îndepărtare a materialelor nucleare din statele care nu le mai folosesc. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a ajutat o serie de state, printre care Serbia, Bulgaria şi România, să elimine uraniul îmbogăţit şi combustibilul nuclear folosit.

Materialul îndepărtat din Irak, care nu este nici pe departe ceea ce pretindea preşedintele american, George W. Bush, în declaraţia din 2003, că ar fi cumpărat de Saddam Hussein din Africa, este folosit în stadiul incipient al cicluclui de îmbogăţire a uraniului, în vederea obţinerii de combustibil. Numai după o intensă procesare devine uşor îmbogăţit şi este folosit ca şi combustibil pentru reactoarele nucleare, numai uraniul puternic îmbogăţit putînd fi folosit la producerea de bombe nucleare. Etapa finală a închiderii programului nuclear al lui Saddam va fi eliminarea oricărei urme de contaminare radioactivă în regiune.

Taguri articol


12