Peste 1.200 de oficii poștale și 720 de unități bancare din întreaga țară au fost verificate de polițiști în ultimele patru luni ale anului trecut, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 300.000 de lei pentru nereguli pe linia de protecție și pază, potrivit datelor centralizate de Poliția Română. Acțiunile de control au fost coordonate de Direcția de Ordine Publică și au mai vizat instituții de creditare, case de amanet, stații de carburanți, spații comerciale mari, săli de jocuri de noroc, dar și firme de pază. "În urma verificărilor, în 881 de cazuri au fost sesizate nereguli şi s-au aplicat amenzi de peste 1.600.000 de lei. Din această sumă, 301.800 de lei au fost amenzile aplicate unităților poștale și unităților bancare unde nu erau respectate măsurile de protecție a bunurilor. Au fost verificate 1.268 de unități poștale, polițiștii aplicând 131 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 261.800 de lei. În 170 de unităţi, sistemele electronice de securitate nu erau funcţionale. (...) De asemenea, în urma verificărilor efectuate la 720 de unități bancare, pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.000 de lei", se arată în comunicatul de presă remis de Poliția Română.
Amenzi de 47.000 de lei au fost aplicate și administratorilor caselor de amanet specializate în activități cu bijuterii din metale prețioase. Au fost descoperite și stații de carburanți unde sistemele de supraveghere video erau montate doar la intimidare, camerele nefiind funcționale. "Verificările polițiștilor la 1.151 de staţii de comercializare a carburanţilor, au condus la aplicarea a 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 231.050 de lei, în trei cazuri constatându-se că sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcţionale. Au fost verificate 1.053 de spații comerciale cu suprafeţe mai mari de 500 de metri pătrați, fiind aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 231.050 de lei. În urma controalelor efectuate la 1.720 de săli de jocuri de noroc, polițiștii au aplicat 208 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 364.400 de lei", au mai precizat reprezentanții Poliției Române.