Un costum spaţial purtat de cosmonautul Anatoli Artsebarski, bucăţi dintr-o rachetă Soyuz şi panoul de comandă al staţiei spaţiale MIR fac parte dintre cele câteva zeci de suveniruri din era spaţială sovietică ce vor fi scoase la licitaţie, în martie, în Canada. Programul spaţial sovietic a început în anii ’30 şi a înregistrat o serie de reuşite notabile, precum lansarea primului satelit pe orbita terestră, prima lansare de rachete balistice, primul om în spaţiu şi primele sonde lansate către Venus şi către Marte. De-a lungul întregii sale istorii, acest program a rămas strict secret, deoarece se afla în concurenţă directă cu misiunile spaţiale americane.
După prăbuşirea Uniunii Sovietice, diverse suveniruri din acest program spaţial au apărut în mai multe licitaţii pe mapamond, cum este şi cazul celor 40 de obiecte ce vor fi vândute la licitaţia organizată în oraşul Toronto, pe 30 martie. În opinia specialiştilor, cele mai valoroase obiecte vor fi vândute pentru sume de ordinul câtorva zeci de mii de dolari. Printre aceste suveniruri se află şi telescopul utilizat de sovietici în timpul Războiului Rece pentru a spiona SUA, amplasat în interiorul staţiei militare spaţiale sovietice Almaz, dar şi un orologiu de mici dimensiuni, dus în spaţiu la bordul rachetei Soyuz, ce poate fi utilizat ca obiect de decor. Vânzătorul a emigrat din Europa de Est, alcătuind această colecţie de suveniruri într-o perioadă de 20 de ani.