Într-o Europă unită, în care statele singure au dat buluc să intre ca membru, iar unele (printre care şi România), deşi împinse de la spate, au dat năvală din oportunism păgubos, problema suveranităţii Greciei este... o falsă problemă. Sigur, e adevărat: şi interesele acestei Europe unite - un concept deloc abstract, în spatele său aflându-se nu atât cancelarii puternice, cât consorţii imense de afaceri, nu neapărat (numai) europene! - au prevalat în decizia de a accepta un stat sau altul, mai mare sau mai mic (a se citi pieţe emergente). Fiindcă acceptarea în Uniune a unor ţări ca România şi Bulgaria a ţinut cont în primul rând de ce pot oferi acestea UE şi nu invers: pieţe de desfacere - nu numai pentru surplusul de producţie din vest, ci şi pentru credite împovărătoare, resurse (inclusiv forţă de muncă) ieftine, contribuţie financiară şi militară. Şi, de ce nu, calculul deloc meschin că ţări asemenea lor, conduse \"cu picioarele\", nu vor reuşi să absoarbă mai multe fonduri europene decât cuantumul contribuţiei proprii, obligatorii. În fine, nu în ultimul rând, o obedienţă fără rezerve faţă de deciziile Bruxelles-ului şi o pliere pe proiectele şi propunerile marilor puteri europene (a nu se citi Olanda...) care au stat la baza acceptării aderării lor. Ţări-satelit, adică.

Şi-atunci, care e problema reală a Greciei şi a tuturor ţărilor care ar putea ajunge, fatalmente şi deloc prin absurd, în situaţia ei? Cedarea suveranităţii financiare şi fiscale. Dar acestea au fost aproape cedate, o dată cu aderarea la moneda unică europeană, euro. În plus, Uniunea solicită acum un control şi mai drastic al cheltuielilor unui stat care, prin aleşii săi (ne-numiţi de UE, nota bene, ci aleşi democratic) au MINŢIT şi FURAT sistematic resursele proprii şi ale UE. Deci, prin extensie, şi ale României, Bulgariei şi ale altora. Dar Grecia, cu ipocrită mândrie patriotică, refuză. Să ne punem prin absurd în cizmele grecilor şi să gândim, în cazul nostru, pentru ultimii 7-8 ani de guvernare: pe cine aţi fi preferat în fruntea Guvernului Boc sau măcar a păgubosului Minister român de Finanţe: pe hilarul Boc, dirijat ca o marionetă de la Cotroceni, pe obscurul şi nepriceputul Gheorghe Ialomiţianu (de care n-au auzit până de curând nici găinile din satul lui) sau vreun specialist, comisar european? Sigur, vor zice unii: ăsta ar veni aici să ne fure, să ne păcălească! Ei bine, nu, sau nu aşa. Mecanismele prin care ne-a păcălit (deja) Uniunea Europeană sunt mult mai subtile şi au fost enumerate, în parte, ceva mai sus. Când te predai \"inamicului\", ori o faci cum trebuie, ori te sinucizi ca un samurai. Ceea ce încearcă acum să facă grecii, dar după modelul adaptat, balcanic: s-au \"stricat\" la burtă şi refuză medicamentele, vor să înghită doar sâmburi de măsline!? Dar, de făcut bine, n-au cum să se facă.