„Syda” a renunţat la funcţia de la Paris

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Syda” a renunţat la funcţia de la Paris

Politică 07 Aprilie 2010 / 00:00 562 accesări

Presa a mai reuşit o performanţă, aceea de a distruge „cariera” unui tânăr ambiţios, care şi-a ros coatele pe băncile şcolii pentru a obţine postul mult visat de expert asistent în cadrul Ambasadei României la Paris. Tânărul a cărui carieră a fost demolată de „jurnaliştii netrebnici” este nimeni altul decât Bogdan Ionescu, prietenul Elenei Băsescu, care a anunţat că a demisionat din funcţia de expert asistent, post temporar vacant, la Direcţia relaţii externe din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, după ce, vineri, întreaga presă a explodat când s-a aflat că acesta urma să fie numit în funcţia de secretar în Ambasada României la Paris. Astfel, visul ginerelui nelegitim al preşedintelui României, Traian Băsescu, a fost curmat de presa nemiloasă cu băiatul cu aere de Dorobanţi, care a ajuns, în numai o lună, din simplu funcţionar în Ministerul Economiei, un secretar economic în Ambasada României la Paris. Supărat nevoie mare, Bogdan Ionescu, cunoscut şi sub numele de Syda, denunţă linşajul mediatic la care a fost supus după câştigarea concursului care i-a permis ocuparea unui post la Paris, subliniind că nu a beneficiat în cariera sa de ajutorul vreunui demnitar. Poate că viitorul ginere al lui Băsescu are dreptate, dar cum se face că până acum nu l-a remarcat nimeni ca mare funcţionar public în Dorobanţi, iar de cum a ajuns iubitul fetei lu’ tata, iată că a apărut şi un post călduţ la Paris, la doi paşi de Elena, dragostea sa, care este europarlamentar de Bruxelles, cu calităţi similare vegetalei cu origini belgiene. „Vreau să precizez foarte clar că nu am solicitat şi nici nu am beneficiat de ajutorul vreunei persoane cu funcţie de demnitate publică pentru a câştiga concursul organizat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru ocuparea unui post temporar vacant, de nivel tehnic, în cadrul ministerului”, transmite supărat Bogdan Ionescu. Pe de altă parte, potrivit unui document de la Registrul Comerţului, Adriean Videanu, ministrul Economiei, sub oblăduirea căruia s-a organizat concursul lui Syda, şi mama lui Bogdan Ionescu, viitorul ginere al lui Traian Băsescu, sunt asociaţi la o firmă de brokeraj. Mama lui Syda este asociată cu ministrul Economiei la firma Equity Invest, alături de alte persoane, precum Raul Alexandru Lucian Doicescu, Gabriel Gheorghe şi Tiberiu Bică Postelnicu. Dar, poate, nici aceste date nu au vreo legătură cu fulminanta carieră bugetară a preacucernicului funcţionar Syda.



12