Tabăra de la Dervent, la final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tabăra de la Dervent, la final

Cultură 31 Iulie 2010 / 00:00 830 accesări

Tabăra internaţională de creaţie plastică contemporană de la Mănăstirea Dervent, „Dunărea şi Dobrogea creştină”, îşi închide porţile, în această sâmbătă, de la ora 11.00, prin vernisajul expoziţiei care reuneşte lucrările realizate pe parcursul celor 20 de zile de creaţie. Evenimentul va avea loc în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sub binecuvântarea căruia se află şi ediţia din acest an a manifestării şi a stareţului Mănăstirii Dervent, părintele Andrei, curator al evenimentului plastic, alături de criticul de artă Alice Dinculescu.

În premieră, anul acesta, tabăra de creaţie de la Dervent a avut o temă care continuă să suscite o serie de dezbateri în arta plastică naţională şi internaţională, „Îngeri”. Cele aproximativ 30 de lucrări realizate în perioada 10-30 iulie vor fi îndelung admirate pe simezele sălii de expoziţii din cadrul muzeului Mănăstirii Dervent. La secţia pictură, Constanţa este reprezentată de: Daniela Ţurcanu-Caruţiu, Gheorghe Caruţiu, Anamaria Avram, Eduard Andrei, Elena Dinu, Ovidiu Felipov, Sânziana Romanescu şi Sonia Coman. Pictorilor constănţeni li s-au alăturat Claudia Muşat, Efrem-Gelu Bandarica şi Tina Popaşi, precum şi Imola Popescu-Feldberg din Africa de Sud. Şi cele patru sculpturi realizate de Cristian Bedivan şi Ernest Budeş (România), Alexandre Paraschiv (Franţa) şi Akira Go (Japonia), amplasate în parcul de sculpturi al Mănăstirii Dervent, aşteaptă să fie admirate. Cea de-a cincea sculptură, realizată de Daniel Divrican, „Îngerul de la Dervent”, de dimensiuni monumentale, din marmură, piatră şi sticlă, se află încă în faza de lucru.

Cea de-a V-a ediţie a Taberei Internaţionale de la Dervent este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent şi Filiala Uniunii Artiştilor Plastici, Constanţa I.



12