Terenul Primăriei Constanţa aflat la capătul străzii Dionisie cel Mic este locul de campare preferat de țiganii din alte localităţi, veniţi la Constanţa să facă bani. Ajunşi aici, țiganii transformă o parte din teren într-o adevărată tabără, dar şi într-un focar de infecţie din cauza gunoaielor pe care le adună. Pe lângă mizerie, țiganii din diferite localități ale județului au şi plăcerea deosebită de a se face auziţi în tot cartierul, aşa că, de dimineaţă şi până târziu în noapte, ceata urlă cât o ţin plămânii. Urlă şi copiii, şi părinţii lor, urlă şi câinii pe care îi adună, pentru că aşa înţeleg că trebuie să facă, şi astfel se ajunge la un adevărat calvar decibelic pentru locuitorii din zonă. Sesizările vin cu nemiluita pe adresa Poliţiei Locale, care intervine, evacuează persoanele staţionate ilegal şi pleacă. Liniştea nu durează mult, pentru că nomazii revin şi o iau de la început. Ieri, angajaţii Primăriei Constanţa împreună cu reprezentanţii Polaris au finalizat o nouă acţiune de evacuare a țiganilor. „În urma sesizărilor locuitorilor din zonă, am trecut la curăţarea şi eliberarea terenului aflat pe strada Dionisie cel Mic, unde se aflau aproximativ zeci de cetăţeni din alte localităţi decât municipiul Constanţa. Tabăra a fost dezafectată, iar nomazii - direcţionaţi către localităţile de domiciliu. În total, au fost strânse 20 de tone de deșeuri”, a declarat Dragoș Morcov, șef serviciu Igienă Publică din cadrul Primăriei Constanţa. De cealaltă parte, țiganii au spus că vin la Constanţa pentru a face rost de bani din vânzarea pet-urilor şi a fierului vechi.