Tabăra Internaţională de Pictură „Lucian Grigorescu” se pregăteşte de start

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tabăra Internaţională de Pictură „Lucian Grigorescu” se pregăteşte de start

Cultură 19 August 2010 / 00:00 596 accesări

Primăria Municipiului Medgidia organizează, în perioada 20-30 august, cea de-a VII-a ediţie a Taberei Internaţionale de Pictură ce poartă numele marelui pictor născut pe plaiuri dobrogene, Lucian Grigorescu. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc luni, de la ora 10.00, în sala de conferinţe a Spitalului Municipal Medgidia, continuându-se, astfel, programul de agrementare plastică a spaţiilor publice din cadrul instituţiei medicale. Ediţia din acest an a taberei de creaţie ce a devenit tradiţie în oraşul Medgidia va reuni pictori din Turcia, Bulgaria, Germania, Italia şi România. „Manifestarea culturală poartă şi este organizată în numele pictorului postimpresionist Lucian Grigorescu, născut la Medgidia, în anul 1894 şi devenit cetăţean de onoare al municipiului nostru, în octombrie 2006”, a subliniat primarul Medgidiei, Marian Iordache.

Lucian Grigorescu s-a născut la 1 februarie 1894 la Medgidia şi a încetat din viaţă la 28 octombrie 1965, la Bucureşti. În perioada 1912-1920, artistul urmează, ca auditor, cursurile Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, cu întrerupere între anii 1915-1918, pentru satisfacerea stagiului militar, iar în anul 1920, artistul îşi continuă studiile la Institutul Superior de Artă din Roma. În 1924, artistul a câştigat o bursă şi a plecat la Paris într-o călătorie de studii. Centenarul naşterii lui Lucian Grigorescu a fost marcat, în 1994, printr-o serie de expoziţii retrospective, deschise la Biblioteca Academiei Române şi în sălile Palatului Parlamentului din Bucureşti, precum şi la Muzeul din Medgidia care-i purta numele. „Lucian Grigorescu este unul dintre cele mai convingătoare exemple de la noi că în pictură nu există numai compoziţii prin linii şi volume, ci şi o compoziţie prin culoare. Pentru cine o practică, realitatea nu mai e decât un pretext pentru nesfârşite variaţii cromatice... Aş numi pictura sa de acum triumful subtilităţii vizuale”, afirma istoricul şi criticul de artă George Oprescu.



12