Tabără spune că vom avea suficiente cereale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tabără spune că vom avea suficiente cereale

Social 11 Mai 2011 / 00:00 430 accesări

Nici clima care a afectat dezvoltarea cerealelor, nici faptul că agricultura e pe moarte şi nu există suficiente spaţii de depozitare a cerealelor pe plan intern nu afectează optimismul proverbial al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. El a declarat, ieri, că suprafeţele planificate a fi cultivate cu cereale în acest an sunt suficiente pentru a asigura necesarul intern şi chiar pot asigura inclusiv disponibilităţi pentru export. Potrivit lui Tabără, în toamnă erau semănate1,921 milioane hectare cu grâu şi secară, iar suprafaţa răsărită în iarnă era de 1,911 milioane hectare, suprafaţa calamitată fiind de 8.855 hectare. De asemenea, suprafaţa rămasă în cultură cu grâu este de 1,913 milioane hectare. La orz, au fost semănate 192.608 hectare, din care 192.000 răsărite, 191.375 hectare rămase în culturi, doar 1.232 hectare calamitate. La orzoaica de toamnă, au fost semănate 76.653 hectare, din care 1.331 hectare au fost calamitate şi au rămas în cultură 78.300 hectare. La rapiţa de toamnă, au fost semănate 462.000 hectare, răsărite - 456.000 hectare, calamitată 65.856 hectare şi rămase în cultură 396.838 hectare. \"Faptul că piaţa a fost liberă a dus la intrarea în sistemul de export, ceea ce e un lucru bun, am semnale că există parteneriate deja făcute şi astfel putem foarte bine să ne gândim la o valorificare bună a producţiei agricole şi în anul 2011. Şi, v-o spun cu voce clară, nu există niciun pericol, pentru toată lumea, faptul că în România se cultivă rapiţă este un lucru excepţional din multe puncte de vedere, inclusiv al eficienţei economice, pentru că rapiţa oferă un ulei de calitate şi este folosită şi pentru fabricarea de biocombustibil\", a precizat ministrul Tabără. Deci, exportul este asigurat, rămâne de văzut dacă situaţia în care se află ţara acum, de a importa cereale scumpe după un an cu producţie record, nu se va repeta şi în 2012.



12