Tablourile furate din Olanda sunt... cenuşă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tablourile furate din Olanda sunt... cenuşă?

Eveniment 28 Mai 2013 / 00:00 587 accesări

Ancheta privind furtul de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam stagnează momentan întrucât procurorul de caz a dispus efectuarea unei expertize mai puţin obişnuite. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) vor să afle dacă tablourile furate din Olanda au fost arse de mama lui Radu Dogaru, unul dintre presupuşii hoţi. În acest sens, anchetatorii au dispus expertizarea, la un laborator în materie de pictură care funcţionează în cadrul Muzeului Naţional de Artă, a cenuşii ridicate în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul femeii. Procurorii cer experţilor în domeniu să analizeze compoziţia chimică şi structurală a cenuşii şi să spună dacă, pe baza rezultatelor, se poate dovedi că aceasta conţine urme de uleiuri specifice, cerneluri sau vopseluri de pictură. Reamintim că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam. Oamenii legii au stabilit că tablourile de zeci de milioane de euro au fost scoase din ramele în care se aflau şi ţinute o perioadă în locuinţa iubitei lui Dogaru, din localitatea Măcin din judeţul Tulcea, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoţii nu au ştiut ce preţ să ceară pe ele. Trei dintre suspecţi - Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost arestaţi preventiv, la începutul acestui an, de magistraţii bucureşteni, iar iubita lui Dogaru a fost arestată în Olanda.



12