Este trecut de ora 22.00. Aş vrea să dorm, dar din apartamentul de deasupra se aud ţipete puternice. De când s-au mutat noii vecini, ţipetele se aud cel puţin o dată la două-trei nopţi. Sunt o familie tânără, de intelectuali. Ea e profesoară, el medic. Au şi o fetiţă de numai cinci ani. Când i-am văzut prima dată i-am invidiat pentru familia lor perfectă. După prima lună, invidia s-a transformat în compasiune pentru ea, ură pentru el. Ţipele lui furioase răzbat până în camera mea. Liniştea nopţii amplifică fiecare sunet. De data asta e nervos pentru că soţia lui a îndrăznit să-şi cumpere un ruj. „Pentru cine este? Ai un amant şi te aranjezi pentru el, nu-i aşa?”, zbiară el. Acum două seri a bătut-o pentru că mâncarea nu avea suficientă sare. Altă dată, pentru că a stat prea mult cu fetiţa înainte s-o culce şi l-a neglijat pe el. Motive se găsesc. E de ajuns să nu-i placă cum respiră. De fiecare dată când tatăl începe să ţipe, dacă nu este deja în patul ei, fetiţa fuge din calea părintelui. Îi aud paşii grăbiţi îndreptându-se către camera ei. Vecina îşi imploră soţul să nu o mai lovească. Nu o ascultă niciodată. Se opreşte doar după ce oboseşte. După ce se aşterne liniştea, aud plânsetul înfundat al copilei.

COMPLICITATEA MARTORULUI TĂCUT Chiar dacă fragmentul de mai sus este pură ficţiune, fiecare dintre noi a fost, măcar o dată în viaţă, martor fără voie al unei asemenea scene. Fideli conceputului „Ce se întâmplă în familia omului este treaba lui”, am tăcut şi ne-am făcut că nu vedem, nu auzim, nu cunoaştem. Şi, de fiecare dată, tăcerea noastră, a martorilor, a permis agresorului să continue să-şi terorizeze victima. Fie că recunoaştem sau nu, violenţa în familie reprezintă un fenomen cu care societatea noastră se confruntă de foarte mulţi ani, şi care, în România, din cauza concepţiilor învechite cu privire la familie, este ascuns sub preş de comunitate, familia victimei, şi chiar şi de victimă. Consecinţa? Multe din victimele violenţei în familie ajung la morgă, ucise în bătaie de soţii abuzivi sau pentru că şi-au luat singure viaţa, nevăzând altă scăpare din coşmarul pe care îl trăiesc. Pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte violenţa în familie, reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au demarat proiectul „Campanie de conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie”, finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

NUMĂRUL REAL DE VICTIME, NECUNOSCUT În cadrul proiectului, la Constanţa, a avut loc, vineri, prima conferinţă regională la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice de la nivel local cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi ai organizaţiilor non-guvenamentale care activează în domeniu din judeţele Constanţa, Brăila, Buzău, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, precum şi directorul Direcţiei Protecţia Copilului din Ministerul Muncii, Elena Tudor. „La nivel naţional avem peste 12.000 de sesizări privind violenţa în familie, în uşoară creştere faţă de anii trecuţi. Aceasta nu este, însă, cifra reală a cazurilor de violenţă, multe victime nedepunând plângeri împotriva agresorului”, a declarat directorul Tudor. Ea a precizat că, în acest moment, după modificarea legislaţiei în domeniu, România stă bine la capitolul legislaţie, noile prevederi prevăzând inclusiv eliberarea de ordine de restricţie pentru agresor sau obligarea acestuia să părăsească domiciliul. Din păcate, nu la fel de bine stăm atunci când vine vorba de informarea populaţiei şi conştientizarea fenomenului. Cu alte cuvinte, degeaba avem o lege bine pusă la punct, dacă victimele nu cer ajutor (la numărul de urgenţă 112, la secţiile de poliţie, la serviciile de protecţie socială sau la organizaţiile nonguvernamentale din domeniu). „Prin această campanie încercăm să modificăm atitudinea comunităţii faţă de violenţa în familie. Ne-am dori ca victimele să nu se mai complacă în situaţia lor, să nu se mai teamă de „gura lumii” şi să ştie că au alternative. De asemenea, ne adresăm şi martorilor violenţei în familie, pe care dorim să-i sfătuim ca cel puţin să înveţe victimele să apeleze la ajutor, să reclame agresiunea suferită. Dacă cineva sesizează direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului atunci intervin, dar dacă nu le sesizează nimeni, nu au de unde să ştie”, a explicat Elena Tudor.

22 DE SESIZĂRI LA CONSTANŢA Ea a precizat că pentru combaterea fenomenului este nevoie, în primul rând, de o societate unită care să apere drepturile fiecărui membru. „Violenţa în familie se poate manifesta sub multe aspecte, nu numai prin agresiune fizică. Se poate manifesta şi prin agresiune psihică, prin jigniri repetate, prin neglijenţă, prin refuzarea îngrijirii medicale, sau prin izolarea de societate”, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, Mihaela Ristea. Ea a precizat că, la nivelul judeţului nostru, de la începutul anului şi până în prezent, au fost făcute 22 de sesizări privind violenţa în familie, din care şapte au fost confirmate. Din totalul sezizărilor, 17 au fost făcute la Telefonul cazurilor de urgenţă de la nivelul DGASPC: 0241.983. Potrivit expertului din cadrul proiectului derulat de Ministerul Muncii, Andrei Stoiciu, potrivit chestionarelor completate de specialiştii în domeniu de la nivel naţional, principalele victime ale violenţei domestice sunt femeile şi copiii, în timp ce agresori sunt bărbaţii. Tot potrivit răspunsurilor specialiştilor, există o anumită resemnare a populaţiei în ceea ce priveşte fenomenul, 56% dintre experţi considerând că românii sunt informaţi în mică măsură sau în foarte mică măsură cu privire la acest fenomen.