După ediţiile de la mijlocul anilor ’90, în care “Tacul de Aur“ devenise un adevărat eveniment monden şi nu numai, competiţia este redată din acest an constănţenilor de Lake View Center, cel mai mare centru de distracţii din judeţul Constanţa situat pe bd-ul Mamaia. Ieri, la Lake View Center, a avut loc conferinţa de presă prilejuită de acest eveniment unicat în România şi la care organizatorii vor oferi premii care rivalizează cu orice competiţie de acest gen din Europa. „Biliardul este un sport care se regăseşte şi în cel mai îndepărtat sat din România, dar, din păcate, este foarte puţin promovat. Lake View Center îşi doreşte ca biliardul să intre în viaţa Constanţei şi să se implice în dezvoltarea sporturilor pe care le promovează“, a declarat Cristian Bărhălescu, manager Lake View Entertainment and Sports Center. „Lake View va aduce turneul “Tacul de Aur“ la un nivel mult mai mare. Premiile sunt mari chiar şi pentru un turneu european. Din etapele următoare şi în anii următori turneul va deveni şi unul european. Dacă valoarea premiilor este cea mai mare acordată vreodată la un turneu din România, sperăm ca şi numărul participanţilor să fie la fel de mare“, a declarat directorul concursului, Gabriel Diceanu. La conferinţa de presă a fost prezent şi Gabriel Vişoiu, secretarul general al Federaţiei Române de Biliard şi multiplu campion mondial la biliard artistic, ultimul titlu fiind cucerit chiar anul trecut. De altfel, acesta a făcut aseară şi o demonstraţie celor prezenţi în incinta Lake View Center: „O iniţiativă unică la noi în ţară. Un turneu cu un format inedit şi care se adresează în special constănţenilor. Federaţia, ca partener al evenimentului, va asigura asistenţa tehnică şi arbitrajul. Premiile sunt foarte mari, poate doar la un Campionat European de seniori se mai acordă astfel de premii”. Directorul executiv al DJST, Elena Frîncu, s-a declarat încântată de faptul că, pe lângă sporturile clasice, în Constanţa sunt promovate şi alte discipline: „Este o mare bucurie şi speranţă că vor fi promovate şi alte sporturi în afara celor obişnuite. Lake View Center este cel mai mare şi performant centru de agrement din judeţul Constanţa“.
PREMII DE 37.600 EURO. Premiile în bani oferite la această primă ediţie a turneului “Tacul de Aur“ sunt de 37.600 de euro, iar organizatorii au anunţat că întrecerea este deschisă oricărui participant, atât din ţară, cât şi din străinătate, iar taxa de înscriere este de 50 lei. Înscrierile la concurs au început vineri, 4 februarie şi se vor încheia pe 18 februarie. Între 19 februarie şi 2 aprilie este programată prima etapă (preselecţie şi concursul propriu-zis). Premiile primei etape sunt următoarele: locul 1 - 3.000 euro; locul 2 - 1.000 euro; locul 3 - 600 euro; locul 4 - 300 euro. Următoarele etape vor avea loc altfel - etapa a 2-a: 4 mai - 12 iunie; etapa a 3-a: 3 august - 11 septembrie; etapa a 4-a: 28 septembrie - 6 noiembrie. Fiecare etapă din prima fază va avea premii însumate de 4.900 de euro, iar apoi, cei mai buni 32 de concurenţi se vor întrece, între 19 noiembrie - 18 decembrie, în marea finală. Fiecare dintre cei 32 de participanţi (câte opt din fiecare etapă disputată) va trebui să achite o nouă taxă de 450 lei, în schimbul căreia concurenţii vor avea următoarele facilităţi: o oră de antrenament înaintea fiecărui meci oficial, tricouri inscripţionate cu sigla turneului, răcoritoare, cafea, ceai şi o mapă cu toate documentele concursului. În plus, premiile se anunţă incendiare: 10.000 euro şi “Tacul de aur“ pentru marele câştigător; locul 2 - 5.000 de euro; locul 3 - 2.000 euro; locul 4 - 1.000 euro.
REGULAMENT BILA 8. Concursul se desfăşoară în conformitate cu prevederile Federaţiei Române de Biliard şi WPA. Singura diferenţă faţă de biliardul jucat ocazional în sălile centrelor de distracţii este că înaintea fiecărei lovituri jucătorul trebuie să anunţe bila care urmează să fie introdusă. După fiecare preselecţie a fiecărei etape vor participa la concurs câte 32 de jucători. Aceştia vor lupta în trei faze consecutive de grupe (grupe preliminare, grupe principale şi grupul celor 10). Cei care trec de aceste faze merg în fazele eliminatorii (semifinale şi finale). Un concurent poate accede în marea finală dacă termină pe unul din primele opt locuri de etapă. De asemenea, un concurent care nu termină în primii opt una dintre primele trei etape poate participa la următoarea etapă dacă va achita o nouă taxă de 50 lei. În grupele preliminare, cei 32 de concurenţi sunt împărţiţi în opt grupe de câte 4 jucători, în care se va juca după sistemul “fiecare cu fiecare“, iar câştigător este declarat cel care câştigă primul 3 din 5 jocuri.