Magistraţii Tribunalului Constanţa au început, ieri, cercetarea judecătorească în dosarul lui Florinel Popa, de 39 ani, din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, acuzat de tentativă de omor deosebit de grav. Întrebat dacă vrea să dea declaraţie, Popa a refuzat să spună ceva în faţa instanţei, precizând că îşi menţine declaraţia dată la procuror şi că nu a avut intenţia de a omorî pe nimeni. De asemenea, judecătorul l-a audiat pe Gheorghe Pletea, una din părţile vătămate, care a povestit cum Florinel Popa a dat buzna cu tractorul pe tarlaua cu oi şi l-a ameninţat că îl omoară când a văzut că vorbeşte la telefon, cerând ajutor. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru începutul lunii martie. Potrivit rechizitoriului, Florinel Popa a fost arestat, însă numai după o lună, instanţa l-a pus în libertate. Pe 30 mai 2009, Popa şi-a descoperit culturile de pepeni şi porumb distruse şi a decis să se răzbune pe cei pe care i-a bănuit că ar fi responsabili de pagubele suferite, proprietarii a două microferme care, în opinia lui Popa, ar fi dat drumul la animale pe terenurile sale. În jurul orei 15.00, după ce şi-a făcut curaj cu un litru de pălincă, Popa a urcat la volanul unui tractor şi, după ce a provocat distrugeri în cele două ferme, a încercat să îl calce cu tractorul pe Gheorghe Pletea, proprietarul uneia dintre ferme. Bărbatul a reuşit să se ascundă după o cisternă şi să sune la 112 pentru a cere ajutor poliţiştilor. Unul dintre lucrătorii Postului de Poliţie Mihail Kogălniceanu, ag. Ion Balaur, s-a deplasat la locul incidentului şi, în timp ce discuta cu fermierul, Popa a apărut din nou, la volanul utilajului agricol. Poliţistul susţine că tractoristul părea hotărât să-l calce pe proprietarul fermei şi, pentru a-l opri, a postat în drumul acestuia autoturismul de poliţie. Popa a ocolit Loganul şi şi-a continuat drumul spre fermier, poliţistul fiind nevoit să scoată pistolul din dotare şi să tragă un foc de avertisment şi alte 11 gloanţe în cauciucurile tractorului, cu intenţia de a-l opri, dar tractoristul nu s-a lăsat intimidat. El a întors utilajul agricol, care se mai deplasa doar pe jante şi a lovit de mai multe ori maşina de poliţie pe care a târât-o aproape 100 de metri pe un teren viran. Apoi a coborât de la volanul tractorului cu o sapă în mână şi s-a îndreptat ameninţător spre poliţist cu intenţia de a-l ataca. Pentru că nu mai avea muniţie, agentul a folosit un spray lacrimogen şi, împreună cu doi poliţişti comunitari ajunşi şi ei la locul incidentului, au reuşit să îl încătuşeze pe agresor.