Tăiat în două de tren

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tăiat în două de tren

Eveniment 24 Iulie 2008 / 00:00 1034 accesări

Un bărbat şi-a găsit sfîrşitul într-un mod cumplit, după ce roţile unui tren au trecut peste el, despicîndu-l în două. Tragedia s-a întîmplat marţi seară, în Gara Constanţa, la cîteva minute după ce Rapidul 1684 Bucureşti-Mangalia s-a pus în mişcare. Totul s-a întîmplat într-o fracţiune de secundă, sub ochii îngroziţi ai călătorilor care aşteptau pe peronul gării. Victima a alunecat de pe scara unui vagon şi a căzut sub tren. Trupul său a fost găsit secţionat între şinele de cale ferată, la linia 3 a staţiei CFR. Lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale nu au găsit niciun act asupra lui, neputînd să-i stabilească identitatea. Victima avea aproximativ de 55 de ani, 1,72 metri înălţime, faţă ovală, păr cărunt tuns scurt şi era îmbrăcată cu un tricou albastru, jeanşi şi pantofi negri. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Morga Cimitirului Central, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a afla cine este bărbatul accidentat mortal de tren. Cîteva ore mai tîrziu, o altă persoană a căzut victimă accidentelor feroviare. Potrivit poliţiştilor, victima băuse iar, cînd a traversat liniile de cale ferată, nu a observat locomotiva care se îndrepta spre el. Impactul a fost iminent, iar bărbatul a fost aruncat în lateral de pe şine. El a fost găsit lîngă gardul despărţitor dintre liniile 1 şi 2 din staţia CFR Constanţa, de unde a fost preluat de o ambulanţă. Medicii au stabilit că bărbatul prezenta o plagă în zona capului, dar că este în afara oricărui pericol. Şi în acest caz a fost demarată o anchetă pentru a se stabili cu exacitate împrejurările în care s-a produs accidentul feroviar.

Taguri articol


12