Tăierea pădurilor aduce Polonia în faţa CJUE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tăierea pădurilor aduce Polonia în faţa CJUE

Externe 20 Februarie 2018 / 16:09 837 accesări

Polonia a încălcat legislaţia europeană privind protejarea siturilor naturale atunci când a ordonat defrişări în pădurea Bialowieza, una dintre ultimele păduri virgine din Europa, a estimat miercuri avocatul general al Curţii de Justiţie a UE (CJUE), informează AFP. Avocatul general, ale cărui concluzii sunt în general urmate de CJUE, consideră că defrişările ordonate de Varşovia din raţiuni sanitare nu sunt justificate şi sunt susceptibile să "deterioreze" siturile de reproducere ale unor specii protejate, se spune într-un comunicat semnat de acesta.

În iulie 2017, Comisia Europeană a înaintat recurs împotriva Poloniei, pentru că avea temeri pentru integritatea pădurii, clasată situl Natura 2000. Bialowieza, pădure milenară, oferă habitate naturale pentru specii de animale şi păsări a căror protejare este considerată prioritară. De la începutul conflictului, guvernul polonez susţine că operaţiunile au drept scop asigurarea securităţii în pădure, prin combaterea proliferării de insecte xilofage şi că, prin urmare, ele corespund unei exceptări acceptate de legislaţia europeană.

Însă, potrivit avocatului general al CJUE, Yves Bot, Polonia "nu a pus în aplicare măsurile necesare conservării sitului", în timp ce măsurile luate "au dus la pierderea unei părţi din populaţiile forestiere". El a constatat de asemenea "divergenţa dintre opiniile ştiinţifice" cu privire la propagarea în pădure a gândacului de scoarţă al molidului (Ips typographus), insectă coleopteră invadatoare.

Avocatul general a exprimat de asemenea îndoieli în legătură cu faptul că Polonia a efectuat "o evaluare corespunzătoare" înainte de a lansa defrişările, "prin simpla analizare a cronologiei deciziilor litigioase şi a coerenţei pieselor justificative produse". Bot estimează astfel că principiul de precauţie a fost "nerespectat". În noiembrie anul trecut, justiţia europeană a ameninţat deja Varşovia cu o penalizare de cel puţin 100.000 de euro pe zi dacă ea nu va înceta "imediat" defrişările. În urma sentinţei, ministrul mediului al Poloniei a anunţat retragerea maşinilor forestiere şi continuarea "tăierilor de securitate" prin orice mijloace.

Taguri articol


12