Tăierea salariilor, ilegală!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Statul a dat, Statul a luat şi acum va plăti pentru asta”

Tăierea salariilor, ilegală!

Eveniment 12 Noiembrie 2010 / 00:00 1190 accesări

În ciclul „Statul a dat, Statul a luat şi va plăti pentru asta” se înscrie şi situaţia actuală a bugetarilor României care s-au trezit, la un moment dat, cu salariile tăiate pe hârtie cu 25% şi în realitate cu până la 40%! Consternarea, stupefacţia, indignarea şi revolta românilor s-au concretizat în mai multe forme de protest, la birou, în stradă, în faţa instituţiilor publice sau prin spitale (unde au ajuns unii în urma asumării unor forme extrem de protest – vezi greva foamei). Puţini (prin comparaţie – n.r.) au pornit pe lungul, tăcutul şi greul drum al aşteptării în sălile de Tribunal, având ca oponent însuşi Statul şi ca speranţă nemărturisită faptul că măcar au încercat... Ei bine, pentru câţiva dintre aceştia (şase funcţionari de la Primăria Voineasa, judeţul Vâlcea, şi doi judecători de la Judecătoria Bălceşti), încercarea a oferit mai mult decât banala satisfacţie a drumului parcurs: „decizia Statului este ilegală! Aveţi dreptate!”

În luna octombrie, magistraţii Secţiei Civile de la Tribunalul Vâlcea au dat, în premieră, o decizie prin care au declarat că tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în ceea ce priveşte dreptul de proprietate. Desigur că decizia nu este definitivă şi evident că Ministerul de Finanţe a făcut recurs, însă aceasta este prima luptă câştigată de bugetarii români împotriva sistemului care îi calcă, pur şi simplu, în picioare!

REDUCERILE SALARIALE… ILEGALE! Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, judecător Mariana Vârgă, magistraţii au dispus, prin două sentinţe, ca instituţiile care au decis tăierea salariilor cu 25% să le returneze banii angajaţilor, deciziile fiind considerate ilegale. Astfel, instanţa a decis ca celor opt persoane să le fie returnate diferenţele salariale pe lunile iulie, august şi septembrie. Vârgă a precizat că deciziile Tribunalului Vâlcea sunt definitive şi executorii, dar pot fi atacate cu recurs în termen de zece zile. \"Instanţa a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii la plata diferenţei salariale cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă dintre sumele încasate şi cele stabilite prin respectivele contracte... Aceste decizii sunt executorii, deci până la formularea unui recurs de către părţile implicate în proces care au pierdut acestea trebuie puse în aplicare\", a declarat judecător Mariana Vârgă. Pe rolul Tribunalului Vâlcea mai sunt alte zece dosare care se referă la ilegalitatea măsurii de reducere a salariilor cu 25%.

În motivarea instanţei, se arată, printre altele, că

\"SALARIUL ESTE O COMPONENTĂ A DREPTULUI LA MUNCĂ ŞI REPREZINTĂ CONTRAPRESTAŢIA ANGAJATORULUI ÎN RAPORT CU MUNCA PRESTATĂ DE CĂTRE ANGAJAT ÎN BAZA RAPORTULUI DE MUNCĂ.

Efectele raportului de muncă se concretizează în obligaţii de ambele părţi, iar una din obligaţiile esenţiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, aşa cum a fost el stabilit prin contractul individual de muncă.

UN TERŢ FAŢĂ DE ACEST CONTRACT NU POATE INTERVENI PENTRU A MODIFICA ACORDUL PĂRŢILOR SEMNATARE. STATUL, TERŢ RAPORTAT LA CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ ÎNCHEIAT ÎNTRE ANGAJATOR ŞI SALARIAT, NU POATE MODIFICA CEEA CE PĂRŢILE AU STABILIT, RESPECTIV NU POATE DIMINUA SALARIILE ACESTORA ÎN MOD DIRECT, PRIN EDICTAREA UNEI LEGI ÎN ACEST SENS,

căci protecţia juridică a raportului juridic de muncă stabilit contractual este aceeaşi atât pentru personalul bugetar, cât şi pentru cel încadrat la angajatori privaţi. Nu se poate vorbi de o protecţie a legii mai mare în cazul angajaţilor privaţi\", se mai arată în motivarea instanţei.

DREPTURILE OMULUI AU FOST ÎNCĂLCATE, IAR ROMÂNII SUNT... OAMENI. Mai mult, \"Instanţa apreciază că reducerea unilaterală a salariului brut cu 25%, în temeiul dispoziţiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalcă prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (\"Orice persoană are dreptul la proprietate…; Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa\" – n.r.) şi pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994, care privesc protecţia proprietăţii\", se mai arată în documentul citat.

PARADOX ROMÂNESC. Primăria Voineasa a anunţat că va face recurs la Curtea de Apel Piteşti imediat ce va primi în scris decizia Tribunalului Vâlcea, prin care şase funcţionari trebuie să-şi primească înapoi drepturile salariale. Primarul localităţii vâlcene Voineasa, Gheorghe Dobrin, spune că, deşi ca salariat se bucură că este posibil să fie returnate diferenţele salariale, este obligat prin lege să atace cu recurs decizia instanţei. \"Noi suntem acum într-o situaţie inedită, ca ordonator de credite. Ca salariaţi, ne bucurăm că este posibil să reprimim diferenţele salariale de pe lunile iulie, august şi septembrie, dar pe de altă parte, ca ordonator de credite, conform legii, trebuie să atacăm decizia cu recurs. În situaţia în care primăria va pierde şi la recurs, se creează premisele ca toţi salariaţii, inclusiv eu, să reprimim banii înapoi, dar formularea recursului este obligatorie\", a declarat Gheorghe Dobrin.

Liderul de sindicat din Consiliul Judeţean Constanţa, George Târnăveanu: „Atât timp cât există lege, ea ar trebui respectată şi nu interpretată. Aceasta este o sentinţă care are la bază legislaţia românească şi europeană, de care ar trebui să se ţină cont. Suntem semnatari ai Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului pe care ar trebui ca toţi românii să o respecte. Ne vom căuta şi noi dreptatea la fel ca angajaţii din Vâlcea.”

Purtătorul de cuvânt al sindicaliştilor din Primăria Constanţa, Antuanela Dancu: „Am auzit de decizia instanţei din Vâlcea şi vom apela şi noi la această procedură. Trebuie să ne recâştigăm cumva drepturile băneşti care ne-au fost luate cu forţa. După toate nemerniciile care s-au petrecut, măcar instanţa să ne dea dreptate.”

„E FIRESC...”. Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat, ieri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că este firesc ca instanţele să dea câştig de cauză bugetarilor care au reclamat reducerile salariale cu 25%. El a declarat că SNFP are 350 de acţiuni colective pentru recuperarea tăierii de 25%, numărul mare al acestora ducând la un blocaj în instanţă, în prezent fiind date termene şi în lunile mai, iunie sau iulie 2011. Oprescu a mai declarat că bugetarii îşi vor recupera drepturile pierdute pe cale judecătorească.



12