Tâlhar arestat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tâlhar arestat

Eveniment 11 Iunie 2011 / 00:00 672 accesări

Un tânăr de 20 de ani, din Constanţa a fost arestat după ce oamenii legii au stabilit că este autorul unei tâlhării. Selciug Mustafa a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa pentru o perioadă de 20 de zile. Conform anchetatorilor, la sfârşitul lunii mai, au fost sesizaţi de un constănţean cu privire la faptul că, în timp ce se afla la Centrul de Închirieri biciclete, din parcul Tăbăcărie, împreună cu soţia sa, un bărbat i-a furat lanţul de la gât, după care a fugit împreună cu un prieten printre blocuri. Constănţeanul a alergat după ei, însă nu a reuşit să îl prindă decât pe unul. Un echipaj al Secţiei 2 Poliţie Constanţa s-a deplasat la adresa respectivă şi l-au identificat pe tânăr ca fiind Iaşar Şaban, de 19 ani, din Constanţa. În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că cel care a furat lanţul de aur de 10 grame, se numeşte Selciug Mustafa. Tânărul a fost căutat de poliţişti, iar în cursul zilei de joi a fost prins, pe numele lui fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Vineri dimineaţă el a fost prezentat magistraţilor, care l-au trimis după gratii.

Taguri articol


12