După ce a tâlhărit un adolescent de 14 ani, Daniel Moldoveanu, de 24 de ani, din satul constănţean Rariştea, a fost identificat de poliţişti la mai bine de două luni de la comiterea infracţiunii. Conform anchetatorilor, pe 10 iulie, victima, Andrei-Iulian Alecsandru, însoţit de părinţi săi, a reclamat la Poliţie agresiunea. Adolescentul le-a spus oamenilor legii că, în timp ce se afla pe strada Baba Novac, din Constanţa, în zona parcului de la Casa de Cultură, a fost acostat de un individ, care l-a ameninţat, l-a lovit şi apoi i-a furat telefonul mobil marca iPhone 4. Iniţial, dosarul a fost înregistrat cu autor necunoscut, întrucât victima nu a putut să dea prea multe detalii despre fizionomia atacatorului. Două luni mai târziu, la începutul lunii septembrie, Daniel Moldoveanu a fost identificat de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, iar Andrei-Iulian Alecsandru l-a recunoscut ca fiind cel care l-a agresat. Moldoveanu a fost arestat pentru tâlhărie şi, după trei săptămâni de anchetă, a fost deferit justiţiei. Ieri, el a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la un an de închisoare cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă.