Curtea de Apel Constanţa a respins, la sfârşitul săptămânii trecute, recursul formulat de Marius Panait, de 21 de ani, din comuna Cogealac, împotriva condamnării sale la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru tâlhărie. Tânărul a cerut achitarea ori condamnarea la o pedeapsă cu suspendare. El l-a dat exemplu pe complicele său, Gabriel Nicolae Dima, de 16 ani, din Medgidia, care a fost condamnat la un an şi jumătate cu suspendare, cu toate că au săvârşit infracţiunea împreună. Judecătorii nu au fost convinşi de argumentele lui Panait şi au decis să îl trimită după gratii. Sentinţa este definitivă. Conform actului de inculpare, cei doi sunt acuzaţi că, în seara de 14 ianuarie, în jurul orei 20.00, au acostat pe stradă un tânăr de 14 ani şi, după ce l-au lovit cu palma peste faţă i-au luat telefonul mobil. Enache Augustin Paşa a mers acasă şi i-a povestit tatălui său ce a păţit. La scurt timp, poliţiştii au reuşit capturarea agresorilor, care au fost arestaţi. Prejudiciul în valoare de 2.500 lei a fost recuperat.