Tâlhari condamnaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tâlhari condamnaţi

Eveniment 12 Septembrie 2011 / 00:00 683 accesări

Judecătoria Medgidia a finalizat cercetarea judecătorească şi i-a condamnat pe Nuţu Neagu, de 47 de ani, şi Romel Stoica, de 42 de ani, ambii din Cernavodă, pentru tâlhărie şi violare de domiciliu. Nuţu a primit patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, iar Stoica, trei ani cu suspendare sub supraveghere. Drept urmare, primul rămâne în penitenciar, iar al doilea a fost deja eliberat. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, în iunie, cei doi au intrat în casa unei femei şi au jefuit-o. Constantina Marin a povestit că Neagu şi Stoica au forţat uşa de acces, au dat buzna peste ea în casă şi au ameninţat-o să le dea toţi banii pe care îi are. De frică, femeia le-a dat cei 500 de lei pe care îi mai avea. După plecarea hoţilor, ea a sunat la 112 şi a anunţat autorităţile. Un echipaj de poliţie a ajuns în scurt timp la imobilul în care a avut loc jaful. Femeia le-a spus poliţiştilor cum s-a întâmplat totul şi le-a dat şi semnalmentele hoţilor. Neagu şi Stoica au fost prinşi într-un bar din Cernavodă. Asupra lor, poliţiştii au găsit banii furaţi din casa femeii. Cei doi au fost arestaţi preventiv.



12