Tâlhari la instanţa supremă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tâlhari la instanţa supremă

Eveniment 11 Octombrie 2011 / 00:00 723 accesări

Dosarul în care patru tineri au fost condamnaţi de instanţele constănţene pentru tâlhărie urmată de moartea victimei a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după ce acuzaţii au atacat cu recurs sentinţa. Procesul va începe pe 7 decembrie. Amintim că David Ion Farcaş a primit 22 de ani în închisoare, George Florescu -15 ani, Gabriel Drăguşin - 10 ani şi George Burian - 17 ani de detenţie. Prin aceeaşi sentinţă, ei trebuie să le plătească rudelor bărbatului pe care l-au bătut ca să îl jefuiască daune materiale de 9.500 lei şi daune morale în valoare totală de 50.000 lei. Potrivit rechizitoriului, pe 17 octombrie 2010, Ştefan Lucian Cojocaru, de 57 ani, a fost bătut cu cruzime pe bulevardul 1 Mai, din Constanţa, şi apoi abandonat. Un trecător care l-a văzut a sunat la 112 şi un echipaj SMURD l-a preluat şi l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii spun că bărbatul prezenta mai multe leziuni în zona capului. Familia, îngrijorată de soarta acestuia, l-a căutat peste tot. A doua zi, fiul său l-a găsit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în Clinica de Neurochirurgie, unde fusese suspus unei intervenţii chirurgicale. La scurt timp după operaţie, victima a decedat.

CĂUTAŢI DE POLIŢIE Un echipaj al Secţiei 5 Poliţie Constanţa s-a deplasat la spital pentru a face o anchetă. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul fusese tâlhărit de patru tineri. O săptămână mai târziu, poliţiştii i-au reţinut pe George Florescu şi Gabriel Drăguşin, ambii din Constanţa. După câteva zile a fost identificat şi al treilea agresor, David Ion Farcaş. Pe numele lor, instanţa a emis mandate de arestare. Anchetatorii au aflat că există şi un al patrulea agresor, George Burian, care a primit mandat în lipsă şi a fost dat în urmărire. După două săptămâni de căutări, Burian a fost găsit într-un apartament din Constanţa şi încătuşat. Audiaţi de judecător, Florescu, Burian şi Drăguşin au negat acuzaţiile aduse, în vreme ce Farcaş a recunoscut tot şi a luat vina asupra lui.



12