Tâlhari pedepsiţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tâlhari pedepsiţi

Eveniment 28 Iulie 2011 / 00:00 681 accesări

Judecătoria Constanţa i-a găsit vinovaţi de comiterea infracţiunii pe constănţenii Cristi Popa, de 19 ani, şi Nicuşor Fundăcescu, de 17 ani, şi a hotărât, ieri, să îi trimită după gratii. În vreme ce Popa a fost condamnat la doi ani şi jumătate de detenţie, Fundăcescu a scăpat cu o pedeapsă mai mică deoarece este minor, el fiind condamnat la un an şi patru luni cu executare. Conform actului de inculpare, pe 19 mai, cei doi au încercat să tâlhărească o bătrână. Oamenii legii spun că tinerii au fost prinşi în flagrant imediat după ce au tăbărât pe Geta Butoi şi i-au smuls poşeta, în staţia de autobuz 101, din zona Abator. Poliţiştii au reuşit să-i prindă pe cei doi suspecţi. Iniţial, la comiterea infracţiunii a participat şi un adolescent de 15 ani, care a fost scos de sub urmărire penală de către procurori. Pe 3 iunie, Popa şi Fundăcescu au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv.



12