Un adolescent de 19 ani a fost reținut, duminică după-amiază, de polițiștii constănțeni, la scurt timp după ce a comis o tâlhărie. Totul s-a petrecut în curtea Școlii Nr. 2 din Constanța, în jurul orei 15.30. Victimele sunt un copil de zece ani și mama acestuia. Potrivit anchetatorilor, băiatul juca fotbal împreună cu mai mulți prieteni și își lăsase telefonul mobil pe o bancă. Suspectul a luat obiectul, sperând să nu fie observat, dar ceilalți puști l-au zărit și și-au sunat părinții să le vină în ajutor. Mama păgubitului a ajuns imediat în zonă și l-a văzut pe tânărul suspect. În momentul în care femeia i-a cerut mobilul, individul de 19 ani a devenit agresiv. „Inculpatul a lovit-o pe femeie cu pumnii şi cu picioarele în zona feţei şi în zona abdominală, cu scopul de a păstra bunul sustras“, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Martorii au sunat la 112 și în zonă și-a făcut apariția un echipaj de poliție de la Secția 3. Suspectul a fost prins în scurt timp de ceilalți părinți și de oamenii legii. Cazul a fost preluat de ofițerii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Constanța. Individul, Loretty Nazare, a fost escortat la sediul secției, pentru audieri. Pe numele lui s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Nazare a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Ieri după-amaiză, el a ajuns în fața magistraților Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.