Un bărbat de 34 de ani, din Constanţa s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost prins de oamenii legii la scurt timp de la comiterea unei tâlhării. Potrivit anchetatorilor, marţi seară, în jurul orei 20.00, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi de un cetăţean care reclama că a fost jefuit la intersecţia străzilor Avram Iancu şi I.G. Duca, din Constanţa. Un echipaj de poliţie s-a deplasat imediat la adresa respectivă şi a aflat de la victimă că, în timp ce mergea pe stradă, un bărbat s-a oprit în faţa lui şi i-a tras un pumn în plină figură, după care i-a smuls telefonul din mână. Până să realizeze ce i s-a întâmplat şi să reacţioneze, hoţul deja se făcuse nevăzut. Victima le-a dat anchetatorilor semnalemntele suspectului şi a precizat că telefonul furat este marca Nokia. Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) au pornit în urmărirea suspectului şi în scurt timp, poliţiştii au dat de urma acestuia. Agresorul a fost identificat ca fiind Z.I., de 34 de ani, asupra lui fiind găsit mobilul furat. Pe numele lui Z.I. a fost întocmit dosar penal pentru tâlhărie. Prejudiciul a fost recuperat şi predat păgubitului. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că agresorul este cunoscut cu afecţiuni psihice, motiv pentru care a fost internat la Clinica de Psihiatrie Palazu Mare.