O femeie din Constanţa a trecut prin clipe de groază, marţi seară, după ce a fost tâlhărită de doi indivizi. Potrivit anchetatorilor, victima de 56 de ani a sunat la 112 în jurul orei 19.00 şi a reclamat că, în timp ce se îndrepta spre casă, a fost jefuită în faţa blocului în care locuieşte. Un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Constanţa s-a deplasat pe strada Suceava şi poliţiştii au aflat de la victimă că hoţii i-au smuls de pe umăr poşeta în care avea actele de identitate, ochelarii de vedere şi 47 de lei. Victima le-a dat poliţiştilor semnalmentele celor doi hoţi, iar oamenii legii au început cercetările. În scurt timp, în zonă au fost reţinuţi doi indivizi care corespundeau descrierii păgubitei. Ei au fost identificaţi ca fiind Ergut S., de 18 ani, din Constanţa, şi Florin D.I., de 21 de ani, din judeţul Olt. Asupra celor doi a fost găsită poşeta femeii, iar cei doi suspecţi au fost escortaţi la sediul secţiei pentru audieri. Pe numele lor a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Cazul a fost preluat de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa. Ergut S. şi Florin D.I. au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi prezentaţi, ieri dimineaţă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. După audieri, procurorii i-au trimis pe suspecţi în faţa instanţei cu propunere de arestare.