Tâlhărită în plină stradă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tâlhărită în plină stradă

Eveniment 10 Aprilie 2013 / 00:00 874 accesări

Dacă până acum tâlharii atentau la bijuteriile şi poşetele femeilor, iată că mai nou se mulţumesc şi cu pungile pline cu cumpărături. Asta a păţit, ieri, o femeie de 65 de ani, din Constanţa, care a fost tâlhărită în plină stradă. Constănţeanca se întorcea de la piaţă şi se îndrepta spre casă în momentul în care un adolescent a venit din spate şi i-a smuls sacoşa din mână. Femeia a început să strige după ajutor, iar trecătorii care au auzit ţipetele ei au sunat la 112. În zonă a ajuns un echipaj de poliţie, iar păgubita le-a spus anchetatorilor că în sacoşă avea două pâini şi un portofel în care ţinea un abonament RATC şi buletinul. În urma descrierii făcute de victimă, hoţul a fost reţinut în apropiere de locul agresiunii. Era un adolescent de 14 ani. Poliţiştii l-au audiat pe minor în prezenţa părinţilor şi au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Părinţii micului infractor au fost amendaţi cu 500 de lei pentru nesupravegherea lui. Adolescentul s-a ales cu dosar penal pentru tâlhărie, iar cazul a fost preluat de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa pentru a stabili întreaga activitate infracţională a acestuia. (A.R.)



12