Sâmbătă, 9 februarie, o zi ca oricare alta, ora 13.00. Cer mohorât, rece, de iarnă.

Scena: Cimitirul Central

Personaje: o doamnă în vârstă de aproape 70 de ani - numită generic „Doamna”, un tânăr de 27 de ani, un domn tânăr şi el, paznicii cimitirului şi popor.

Intrigă: Doamna de aproximativ 70 de ani este bătută cu sălbăticie în plină zi, de tânărul de 27 de ani, de faţă cu reprezentanţi ai „poporului”, cu reprezentanţi ai Domnului şi ai Cimitirului (litera mare se impune pentru a decupa, cuviincios, ideea de entitate), care aleg să strălucească printr-o pasivitate de tip agresiv.

Acestea ar putea fi datele unei piese de teatru. Şi poate vor fi. „Acest subiect este inspirat după un caz real. Orice asemănare între personaje şi oameni din realitate este voită” – acesta ar putea fi începutul, deoarece povestea prezentată succint este, din păcate, cât se poate de reală.

O poveste incredibilă, cu final aşteptat

După cum menţionam mai sus, „sâmbătă, 9 februarie, o zi ca oricare alta, ora 13.00. Cer mohorât, rece, de iarnă”. În Cimitirul Central, lumea îşi vedea de treabă, ca de obicei... curăţenie pe la mormintele celor dragi, lumânări aprinse, lacrimi, gânduri, flori, regrete, bârfe, pachete de împărţit, plimbări agale sau paşi rapizi, fiecare după propria plăcere sau nevoie.

Unul dintre aceşti actori ai realităţii cotidiene este o doamnă în vârstă de aproximativ 70 de ani, elegantă, care ducea o sacoşă plină cu pachete pe care, până să ajungă la mormântul soţului său, le-a dăruit celor în nevoie. La mormântul regretatului tovarăş de viaţă, primeşte, la rândul ei, un pachet de la o altă doamnă, aflată chiar lângă ea. Imediat, este interpelată de un tânăr (personajul de 27 de ani), care îi cere un pachet. Ea îi spune acestuia că tradiţia nu îi dă voie să înstrăineze ceea ce tocmai a primit şi, drept urmare, tânărul îi trage un pumn în plină figură. Se prăbuşeşte peste mormântul unde venise să se reculeagă, lovindu-se, în cădere, la cap şi, plină de sânge şi surprindere, îl vede pe tânăr că îi ia geanta. Începe să strige, implorându-l să nu o lase fără medicamente. Acesta se apropie nervos şi o loveşte de mai multe ori cu piciorul în plină figură şi în piept, probabil pentru a o face să tacă. Apoi, cu un gest aproape duios, îi desprinde uşor un cercel de la ureche şi lanţul de la gât.

Totul a durat doar câteva secunde în timp real, însă o eternitate pentru victimă. Femeia care îi dăruise pachetul se făcuse nevăzută încă de la primele strigăte. Doamna se reculege cu greu, reuşeşte să se ridice şi, după mult chin, ajunge la aleea principală a Cimitirului, unde se loveşte de ceva mult mai dur decât pumnii şi picioarele unui nenorocit: indiferenţa aşa-zişilor „oameni ai lui Dumnezeu”. Cu faţa distrusă, cu sângele curgând, vede printre pleoapele care se umflau în fiecare secundă câţiva „popi” pe care îi roagă, cu vocea tremurândă, să sune autorităţile. „I-am rugat să sune la Poliţie, la ambulanţă, să anunţe pe cineva că am fost bătută, că nu mai am nimic... I-am implorat să mă ajute. Unul dintre ei a scos în scârbă un telefon din buzunar, s-a uitat la el şi a zis că nu mai are minute. L-a băgat la loc şi apoi au plecat. Cum e posibil ca „oamenii lui Dumnezeu” să se comporte aşa? Ce fel de oameni sunt ăştia? Cum rămâne cu „să ne ajutăm semenul aflat în nevoie” şi toate cuvintele astea frumoase? Oamenii ăştia mi-au distrus ultima rămăşiţă de speranţă şi încredere în ideea de umanitate. Pur şi simplu m-au distrus”, povesteşte, tristă, doamna.

S-a îndreptat apoi, cu greu, către construcţia aflată la intrarea în Cimitirul Central, unde se aflau patru indivizi, cu rol de paznici. Doamna s-a apropiat de cele două scări ale construcţiei şi i-a rugat pe indivizii de acolo să sune la 112, povestindu-le printre lacrimi ce a păţit. Angajaţii Cimitirului i-au închis uşa în nas – mai aveau puţin şi o împingeau de acolo – şi i-au spus că ei nu au voie să contacteze autorităţile!?! Ca un mic comentariu, nu putem să nu ne întrebăm cine nu le dă voie, directorul Cimitirului sau hoţii?!?

Până la urmă, un domn tânăr, aflat în mulţimea care se adunase ca la urs, a sunat la 112 şi a stat cu doamna până când a ajuns Poliţia şi ambulanţa.

Povestea poate continua, desigur, dar credem că deja bănuiţi finalul... O să vi-l relatăm totuşi pe scurt. Ajunsă la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa, doamna va sta ore în şir în aşteptare, i se va face o investigaţie CT în urma unei intervenţii şi va fi internată abia spre seară, după o scenă umilitoare în care a fost pusă să se schimbe din hainele de stradă în pijamale (că altfel ioc internare) în sala de primire de la Urgenţe, „că asta e, doamnă, n-avem spaţii” (replica unei asistente). Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 13.40, aşa că puteţi face singuri calculele.

Rămânând fără geantă, doamna a încercat să sensibilizeze pe câteva dintre cadrele medicale, printre care şi o doctoriţă, precum şi pe şoferul Ambulanţei, rugându-i cu lacrimi în ochi să o ajute să-i anunţe pe cei dragi despre ce a păţit şi unde se află. I se închid din nou uşile umanităţii în nasul spart, refuzându-i-se această necesitate. Noroc cu Poliţia care a ajuns, inexplicabil (deocamdată) de repede în posesia genţii, unde se afla şi telefonul victimei. Ajunge pe secţia OMF, unde, a doua zi de dimineaţă, umanitatea (şi de aici înţelegeţi ce doriţi) îi trage din nou un pumn în faţă: şefa cu mâncarea (nu ştim cum să-i spunem altfel şi nici nu merită) intră maiestuoasă în salon zdrăngănind căruciorul cu ceaiul şi biscuiţii aferenţi (nu ştim dacă erau biscuiţi, dar înţelegeţi ideea) şi afirmă în mod sentenţios şi categoric (dex): „Nu sunteţi pe listă, nu primiţi mâncare”! „Nu am înţeles nimic. Eu eram internată de cu o seară înainte, dar nu ajunsesem pe lista doamnei cu mâncarea... Nu mai conta, vă daţi seama, dar puţin ceai cald ar fi fost bun.... poate ar fi ţinut loc de un gest uman sau...”, povesteşte doamna.

„La data de 13 februarie a.c., o patrulă mixtă...”

Pe scurt aceasta este povestea din spatele datelor seci regăsite în buletinul IPJ din data de 14 februarie 2019. Redăm, integral, relatarea Poliţiei: „La data de 13 februarie a.c., o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist al Secției 3 și un jandarm din cadrul IJJ Constanța, a depistat pe un bulevard din municipiul Constanța, un bărbat, în vârstă de 27 de ani, bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța s-a stabilit faptul că respectivul bărbat ar fi comis una dintre fapte pe data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 11.30, asupra unei femei, în vârstă de 50 de ani, aflată în Cimitirul Central din Constanța, pe care ar fi deposedat-o de o o geantă în care se aflau un portofel și actul de identitate.

Totodată, polițiștii constănțeni au probat activitatea infracțională a bărbatului, care ar fi comis alte două fapte de tâlhărie, în zilele de 21 ianuarie, respectiv 9 februarie, asupra altor două femei, deposedate de mai multe bunuri.

La data de 13 februarie a.c., polițiștii constănțeni l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța, urmând ca la data de 14 februarie a.c. (În cursul zilei de astăzi, joi – n.r.) să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”.

Cine sunt „neaomenii” din această poveste

Nu ne pronunţăm asupra corectitudinii buletinului – desigur că nici nu ne-am permite, dar nu putem să nu observăm că din relatarea Poliţiei lipseşte elementul “bătaie soră cu moartea”. Sau, în traducere poliţienească “loviri şi alte violenţe”. Potrivit unor surse, şi celelalte două cazuri, cel probat, al femeii de 50 de ani, prădată în data de 29 ianuarie, şi celălalt, din 21 ianuarie, s-au soldat cu traume corporale severe pentru cele două victime. Potrivit Codului Penal, la Capitolul IV – “Infracţiuni contra demnităţii”, Art. 211, găsim definiţia “Tâlhăriei”, care implică, într-adevăr, violenţa. Cât de cumplită trebuie să fie bătaia sau ce urmări trebuie să lase pentru a deveni topic separat?

Nu credem că trebuie trecut cu vederea acest aspect. Până la urmă dispariţia unor bunuri nu poate fi pusă în balanţă cu teama, frica, profundele traume psihice şi fizice pe care aceste femei le-au suferit, nesiguranţa care le va întovărăşi până la finalul vieţii, întrebările fără răspuns cu care victimele rămân, în special ţinând cont de locul unde s-au produs agresiunile - spaţiul unde sunt îngropaţi cei dragi - şi starea de spirit cu care se intră în acest spaţiu.

“Vreau să mulţumesc Poliţiei în general şi celor doi OAMENI în special, adică polițistului de la Secția 3 și jandarmului de la IJJ Constanța care l-au prins pe individul care m-a desfigurat, mutilat şi m-a distrus fizic şi psihic. Ce să fac însă cu amintirile de neşters pe care mi le-au lăsat NEOAMENII, care sunt îmbrăcaţi în haine mincinoase, popi, asistente medicale, brancardieri etc. şi care nu-şi respectă meseria şi nici jurămintele pe care le-au depus? Comportamentul lor m-a durut mai mult decât pumnul acela şi picioarele pe care le-am încasat în faţă. Rănile de pe trup se repară, din fericire… Mai greu la mine, căci sunt în vârstă. Ce mă fac eu însă cu celelalte răni, de pe interior? Căci alea nu au leac...”, mai spune Doamna. Şi, adăugăm noi, nici nu există în Codul Penal vreun articol care să sancţioneze neomenia, nesimţirea, indiferenţa faţă de semeni, prostia, răutatea, lipsa de etică sau de principii morale.