Talibanii pakistanezi vor ataca lucrătorii umanitari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Talibanii pakistanezi vor ataca lucrătorii umanitari

Externe 27 August 2010 / 00:00 414 accesări

Talibanii din Pakistan pregătesc atacuri împotriva lucrătorilor umanitari srăini mobilizaţi în cadrul eforturilor de ajutorare a victimelor inundaţiilor din această ţară, a declarat, ieri, un oficial guvernamental american de rang înalt, sub protecţia anonimatului. Potrivit aceleeaşi surse, talibanii pakistanezi ar putea, de asemenea, pregăti atacuri împotriva oficialilor federali şi provinciali, la Islamabad.

Pakistanul se confruntă cu cea mai gravă criză umanitară din istoria sa, peste o cincime din teritoriul naţional fiind inundat. Islamabadul a anunţat cel puţin 1.500 de morţi, iar ONU a anunţat că au fost afectate 17 milioane de persoane. Aproximativ opt milioane de sinistraţi, dintre care cinci milioane fără adăpost, au nevoie de ajutoare de urgenţă, estimează ONU. Organizaţia a lansat, miercuri, un apel către comunitatea internaţională, pentru a-i cere să-i pună la dispoziţie, în regim de urgenţă, cel puţin 40 de elicoptere de transport, în vederea ajutorării a circa 800.000 de persoane total izolate. Mai multe ţări, între care SUA, au promis ajutoare umanitare în valoare de peste 700 de milioane de dolari, pentru a ajuta ţara să facă faţă consecinţelor pe termen foarte lung ale inundaţiilor. Unii oficiali anunţau miercuri că nu au remarcat acte ostile în timpul operaţiunilor umanitare. Potrivit unui general american, forţele americane angajate în aceste operaţiuni nu au anunţat probleme de securitate. În opinia generalului de brigadă Michael Nagata, armata pakistaneză a făcut o treabă remarcabilă şi foarte eficientă pentru protejarea forţelor SUA, în timpul prezenţei în Pakistan.

În condiţiile unei puternice opinii antiamericane, majoritare în Pakistan, autorităţile pakistaneze distribuie singure ajutoarele trimise cu avioane şi elicoptere aparţinând armatei americane. Generalul Nagata, al doilea în ierarhia militară pe teren, a dat, totodată, asigurări că ”civilii pakistanezi sunt impresionaţi când văd soldaţi pakistanezi şi americani muncind cot la cot, zburând în aceleaşi elicoptere şi cooperând în zonele unde aterizează”. Autorităţile americane afirmă că elicopterele lor au permis salvarea a peste 6.000 de persoane, izolate de inundaţii.



12