Talibanii solicită ca trupele americane să fie retrase din Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Talibanii solicită ca trupele americane să fie retrase din Afganistan

Externe 06 Februarie 2019 / 17:43 687 accesări

Talibanii şi-au reiterat miercuri solicitarea ca toate trupele străine să fie retrase din Afganistan, după ce Donald Trump a indicat în discursul său privind Starea Uniunii că SUA vor continua să se concentreze asupra combaterii terorismului, odată retrase forţele americane, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Preşedintele SUA nu a evocat termene precise în acest sens în discursul de marţi din Congres, dar a explicat că progresul în negocierile cu talibanii va permite reducerea contingentului de 14.000 de soldaţi americani din Afganistan şi "concentrarea asupra combaterii terorismului". "În primul rând, vrem ca toate forţele străine să plece şi prezenţa militară străină în ţara noastră să ia sfârşit", a declarat pentru Reuters Sohail Shahin, purtător de cuvânt la un birou al talibanilor din Qatar şi membru al echipei de negociatori talibani care discută în prezent la Moscova cu politicieni afgani de opoziţie. "Dar după încheierea prezenţei lor militare, pot veni echipe nemilitare şi chiar avem nevoie de ele pentru a lua parte la procesul de reconstrucţie şi dezvoltare", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Oficiali americani au luat parte la mai multe runde de negocieri cu talibanii în Qatar în ultimul an, discuţii considerate cel mai serios demers în vederea păcii, după cei 17 ani de conflict. Ambele părţi au evocat progrese după cea mai recentă rundă de discuţii desfăşurată în ianuarie şi o nouă serie de convorbiri este prevăzută pentru 25 februarie. Potrivit unor diplomaţi, remarcile lui Trump despre Afganistan din discursul privind Starea Uniunii au urmărit să calmeze temerile guvernului afgan legate de o retragere bruscă a forţei NATO conduse de SUA.

Talibanii, care au calificat guvernul de la Kabul drept "marionetă", şi-au prezentat la reuniunea de la Moscova viziunea asupra Afganistanului postbelic, negociatorul-şef Sher Mohammad Abbas Stanikzai dând asigurări că mişcarea sa nu doreşte să guverneze singură, ci în cadrul unui "sistem de guvernare islamic intra-afgan, în consultare cu toţi afganii".

Taguri articol


12