O asociaţie tulceană şi specialişti constănţeni vor testa, anul acesta, în Marea Neagră şi în Delta Dunării taliene (năvoade) submersibile din Suedia, aceasta fiind o premieră în domeniul uneltelor de pescuit din această zonă a Europei în ultimii peste 100 de ani. Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării (FOPPDD), Dan Verbina, a semnat două contracte de finanţare care vizează modernizarea talienelor utilizate de către pescari la Marea Neagră şi adaptarea acestora la condiţiile din Rezervaţia Biosferei. „Aceste unelte au fost menţionate încă din anul 1890 de către savantul Grigore Antipa, or forma lor, modul de folosire, nu s-a schimbat cu nimic în ultimii peste 100 de ani, în această parte a lumii. Proiectul care vizează promovarea uneltelor selective în pescuitul costier are în vedere inclusiv creşterea productivităţii activităţii şi reducerea efortului pescarilor”, a declarat preşedintele FOPPDD. Talienele submersibile suedeze vor fi aduse în România după ce, începând cu anul 2007, au fost utilizate şi în Finlanda, specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanţa, România, urmând să-l testeze şi adapteze la condiţiile din Marea Neagră. „Vom derula un proiect similar şi pentru pescuitul din Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“, iar obiectivul nostru este ca utilizarea noilor unelte de pescuit să fie aprobată de autorităţile centrale”, a menţionat preşedintele Dan Verbina. Contractele pentru realizarea celor două proiecte au fost semnate luna trecută, ele urmând să fie finanţate prin Programul Operaţional pentru Pescuit (POP). Conform datelor făcute publice de Autoritatea de Management a POP, valoarea proiectului „Promovarea uneltelor selective în pescuitul costier” este de 2.237.787,5 lei, iar cea a proiectului „Pescuit sustenabil prin promovarea uneltelor selective în RBDD” este de 1.978.067,75 de lei.
Talienele utilizate în prezent în Marea Neagră se compun din îmbinarea a trei vintire (plase), au forme şi dimensiuni variate, cele gigant şi semigigant fiind utilizate în special pentru pescuitul marin. Există însă şi taliene care se utilizează în interiorul Rezervaţiei, ca urmare a eficienţei crescute a acestora în comparaţie cu alte unelte. FOPPDD are în componenţă 14 asociaţii de pescari şi două societăţi comerciale care nu sunt membre ale vreunei asociaţii, numărul total al pescarilor din Federaţie fiind, potrivit sursei citate, de 658, aproape 50% dintre pescarii care au primit autorizaţie, anul acesta, din partea Administraţiei Rezervaţiei pentru a-şi desfăşura activitatea.