Tânăr în comă după o altercație cu tatăl fostei iubite!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tânăr în comă după o altercație cu tatăl fostei iubite!

Eveniment 29 Decembrie 2015 / 12:18 1415 accesări

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Constanța, a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a încăierat cu tatăl fostei sale prietene. Incidentul a avut loc chiar în noaptea de Crăciun. Potrivit anchetatorilor, constănțeanul de 23 de ani a mers în blocul situat pe strada Arcului, din zona Km 4-5, în care iubita de care s-a despărțit locuiește, și a încercat să incendieze preșul din fața apartamentului acesteia. A fost surprins, însă, în timp ce își punea planul în aplicare, de tatăl fetei, care i-a cerut socoteală. În scurt timp, spun oamenii legii, între cei doi a izbucnit o altercație. La un moment dat, aceștia s-au dezechilibrat și au căzut pe scări, de la etajul șapte la șase. Tânărul de 23 de ani a suferit răni grave. El a fost preluat de o ambulanță și transportat, în stare de comă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Pe numele bărbatului de 45 de ani a fost întocmit un dosar penal. Cercetările sunt coordonate de procurori.



12