Petrolierul românesc „Buştenari“, vîndut de Petromar SA, sucursala Constanţa, firmei „Gem Boz“, a părăsit, aseară, Portul Constanţa - Sud Agigea, cu destinaţia Turcia. După o lună şi jumătate de la vînzare, tancul petrolier a fost pregătit pentru plecarea, în ultimul său voiaj maritim, către un şantier din Turcia, în vederea dezmembrării. Deşi nava trebuia să plece încă de acum două zile, autorităţile au interzis ieşirea acesteia din port atît din cauza vremii nefavorabile, dar şi pentru că noul proprietar nu a prezentat Căpităniei Portului Agigea toate documentele navei. Potrivit reprezentanţilor Căpităniei, nava va fi tractată de remorcherul Pegasus 2 pînă la destinaţie. Remorcherul a venit încă de marţi seară pentru a prelua nava, însă avînd în vedere starea tehnică a acesteia, autorităţile portuare au avizat plecarea numai pe timpul zilei şi în condiţii de mare liniştită, fără vînt sau valuri. „Buştenari“ a fost dat în exploatare în urmă cu 25 de ani, însă în ultimii cinci ani a stat numai la ancoră. Vînzarea vasului s-a adjudecat abia la a treia rundă de licitaţie, cu preţul de 2,1 milioane dolari, cu un milion de dolari mai puţin decît suma de pornire fixată iniţial. Potrivit şefului Secţiei Navale din cadrul Petromar Constanţa, Nicu Olaru, tancul a rămas fără obiect de activitate după ce societatea a montat conductele de transport ţiţei din Marea Neagră. „Buştenari era un tanc folosit pe post de depozit. Mai exact ţiţeiul extras din Marea Neagră era pompat de platforma centrală în acestă navă de stocaj. De aici era preluat de nava Bucşani, un vapor identic cu Buştenari, care îl transporta în terminalul de la Oil Terminal", a explicat Nicu Olaru. El a explicat că nava nu mai corespunde noilor norme IMO (în primul rînd nu are corpul dublu) şi reprezintă un pericol pentru navigaţie, iar cumpărătorul a luat-o pentru fier vechi.